Interviul acordat de presedintele Ion Iliescu cotidianului HaÂÂaretz continua sa starneasca reactii negative in Israel. O alta publicatie israeliana, Jerusalem Post, considera ca Iliescu ar trebui izolat cel putin la fel de ferm ca si liderul extremei drepte austriece, Joerg Haider, daca declaratiile din ,,HaÂÂaretz,, sunt corecte. Publicatia israeliana considera ca prin incercarea sefului statului roman de a minimaliza ceea ce s-a intamplat cu evreii, ,,Iliescu ne raneste pe toti,,. ,,Pretsedintele Iliescu a ofensat sensibilitatile evreiesti in cateva ocazii recente, cu comentarii care au mers de la negarea Holocaustului si au ajuns la dezvinovatire colectiva a Romaniei de orice culpabilitate pentru rolul sau in masacrarea in masa a evreilor,,, mai precizeaza Jerusalem Post. Iliescu a fost criticat si pentru remarca ca ,,evreii care doresc restituirea proprietatilor confiscate incearca sa ii jupoaie pe romanii care traiesc astazi in saracie,,. Presedintele Ion Iliescu a primit ,,cu surprindere si mahnire reactiile unor oficiali israelieni si ale unor ziaristi si comentatori romani care au interpretat intr-un mod trunchiat afirmatiile din interviul acordat HaÂÂaretz,,, se arata intr-un comunicat dat publicitatii de Biroul de Presa al Presedintiei.