Cântăreţul în vârstă de 29 de ani lăsase deja să se înţeleagă că va fi detaşat în „linia întâi”, probabil în apropierea graniţei cu Coreea de Nord, iar vestea i-a consternat pe fanii BTS.

„Mi s-a frânt inima la propriu când am citit că va fi trimis pe front”, a scris un fan pe Twitter. „De ce în prima linie? De ce? Nu pot să nu mă gândesc că îl trimit în cel mai greu şi înfricoşător loc pentru a-l pedepsi”, a comentat un altul.

Unul dintre cei şapte componenți ai BTS, Jin va deveni primul membru al trupei de băieţi care va servi în armată, aşa cum prevede legea din Coreea de Sud.

Agentul BTS a anunțat luna trecută că membrii grupului vor efectua serviciul militar. În august, Ministerul Apărării a declarat că cei şapte băieţi pot continua să cânte în timp ce îşi satisfac serviciul militar.

Trupa anunţase deja în vară că va lua o pauză, iar membrii se vor dedica unor proiecte personale, aşa cum au mai făcut de-a lungul anilor.

Toţi bărbaţii sud-coreeni cu vârsta sub 30 de ani trebuie să facă aproximativ doi ani de serviciu militar obligatoriu, în principal din cauza ameninţării reprezentate de Coreea de Nord.

FOTO: EPA

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.