Deputatul USR s-a arătat contrariat de faptul că, în ședința de luni a Parlamentului României, aleșii au ”bifat” o prezență de plen de ”fix 6 minute”.
”Joaca de-a populismul continuă astăzi. Cu 5 minute de plen. Pentru a arăta poporului că parlamentarii muncesc. O practică puterea când legiferează de urgență: azi modificare legii educației naționale. Sau când vrei să mai anunți niște achiziții de la Pro România. Atât spre PSD cât și spre PNL”, a acuzat, pe Facebook, Iulian Bulai.
Acesta a postat și o poză de la ședința parlamentului de luni, în care sala era aproape goală.
”Acest populism cu sala goală trebuie să înceteze. Eu sunt aici cu o parte din colegii mei. Legiferarea heirupistă ar trebuie să înceteze. Joaca de-a Parlamentul trebuie să se oprească”, a precizat Iulian Bulai.
Care a conchis, după ce a cronometrat ”activitatea” colegilor săi parlamentari: ”Pentru fix 6 minute de job, parlamentarii au primit astăzi 261 de lei. Diurnă. Nu toți. Doar cei din provincie. Azi am fost 60 de oameni în sală. Voi cât munciți pentru 261 de lei?
FOTO: Iulian Bulai – Facebook