Cele mai mari salarii din producție sunt încasate de către cei care au funcții de răspundere în cadrul companiilor din domeniu. Astfel, un director de logistică ia lunar în medie 7.400 de lei net, un manager tehnic ridică 7.000 de lei, iar un manager de operațiuni primește o leafă medie de 6.025 lei net.

În schimb, cele mai mici salarii din producție sunt pentru: muncitor necalificat (1.800 de lei net), montator/asamblor (2.000 de lei net) și operator producție (2.300 de lei net).

Responsabilitate mai mare, lefuri mai mari

„Cele mai mari salarii din producție sunt atribuite, de regulă, celor care au poziții de conducere, unde și gradul de responsabilitate este mult mai mare. Totuși, salariile din producție variază în funcție de domeniul de activitate al companiei. Spre exemplu, în industria textilă, istoric, angajații primesc cele mai mici salarii din economie. Pe de altă parte, în industria constructoare de mașini, angajații au salarii pe măsură”, a declarat Raluca Dumitra, directorul de marketing al eJobs România, cea mai mare platformă de recrutare din țară.

4.000 de locuri de muncă în producție, disponibile pe eJobs

În acest moment, pe platforma eJobs sunt disponibile peste 4.000 de joburi în producție.

Raluca Dumitra spune că angajatorilor din domeniul producției „le este greu să găsească muncitori calificați, având în vedere interesul scăzut al tinerilor față de aceste meserii”.

Cum funcționează Salario

Comparatorul de salarii funcționează pe baza datelor introduse de utilizatorii săi.

Până la această dată 268.325 specialiști și-au introdus veniturile.

Foto: 123rf

 
 

Urmărește-ne pe Google News