Citește și: Specialiștii explică psihologia jocului ”Balena Albastră”. Cum ajung copiii să vadă moartea ca pe o victorie
Inspectoratul General al Poliţiei Române se implică şi pune la punct o campanie de informare în rândul copiilor şi tinerilor, astfel încât jocurile periculoase să nu facă victime şi în România.
Campania poartă mesajul „Prieteniile din lumea virtuală pot fi fatale”.
„Pe reţele de socializare, mai ales în ţări care folosesc limbi slavice, circulă un joc pe calculator, care are 50 de niveluri şi presupune îndeplinirea de către participant a unor sarcini pe care le primeşte de la un “custode” sau “mentor”. După intrarea în joc, mentorul distribuie participantului sarcini, iar ulterior, acesta trebuie să facă dovada că le-a îndeplinit prin trimiterea de fotografii sau filmuleţe. Sarcinile, trasate pe parcursul a 50 de zile, se referă la automutilare, ascultarea unor melodii cu mesaje suicidale, trezirea în mod sistematic la ora 4:20, vizionarea de filme sau videoclipuri de groază, escaladarea unor clădiri înalte, poduri, izolare de societate. Cazuistica din alte ţări ne-a indicat că acest joc nu este promovat doar pe reţele de socializare, ci şi pe forumuri private sau diferite canale pe web”,explică reprezentanţii Poliţiei Române, potrivit Mediafax.
Georgian Drăgan, purtător de cuvânt al IGPR, a declarat însă că polițiștii fac în continuare cercetări în cazul celor cinci elevi din Iași care au ajuns la spital asfixiați.
În campanie se implică și Ministerul Educației și Patriarhia Română. Ministerul Educației propune blocarea accesului la acest joc pe teritoriul României și va discuta pe marginea acestui subiect cu reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
„Trebuie să atragem atenţia asupra lui şi asupra consecinţelor lui fatale şi a autorităţilor, în primul rând, pentru că nu mai vorbim de un singur joc, vorbim despre un tip de Ruletă Rusească, apropo de sorgintea geografică a acestui joc. Sper din toată inima ca autorităţile să ia măsuri în această privinţă, cât este posibil, desigur, în prevenirea extinderii unui asemenea joc şi în România pentru că vorbim despre lucruri grave. Vom transmite un comunicat în şcoli în măsura în care acest joc se extinde”, a transmis Patriarhia Română, potrivit Mediafax.
Jocul Balena Albastră a făcut două victime și în Chișinău. Săptămâna trecută, doi tineri s-au aruncat de pe o clădire cu 17 etaje, iar apropiații acestora spun că cei doi practicau periculosul joc.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro