Într-o fabrică din Arad, meşteri români transformă sticla de Murano în adevărate opere de artă, după o muncă migăloasă şi istovitoare.
Materia primă ajunge la ei din Italia, sub formă de baghete din sticlă, iar podoabele care ies din mâinile lor ajung apoi în toată lumea, sub un brand foarte cunoscut.
Investiţia iniţială, 20.000 de dolari
Sticla de Murano este lucrată la foc, rezultând mărgele de diferite forme, mărimi şi culori, care sunt apoi ori vândute la vrac, ori montate în bijuterii, unele chiar unicate.
“E destul de migăloasă munca, dar important e să îţi placă ceea ce faci. Asamblăm modelele şi creăm bijuterii, în funcţie de cerinţe. Sunt forme din sticlă, iar între ele sunt puse tot felul de accesorii”, ne-a spus Maria Ungureanu, operator asamblare coliere. Într-o altă secţie, compania produce articole decorative prin fuzionarea sticlei de Murano.
Proiectul a început în anul 2000, cu o investiţie iniţială de doar 20.000 de dolari. După numai trei ani însă, afacerea a prosperat, iar compania s-a mutat în actuala fabrică din Arad. Acum, producţia a crescut, iar cifra de afaceri a ajuns la aproximativ 2,5 milioane de euro pe an.