Șeful Executivului a declarat luni că nicio companie care nu are sediul în România nu va mai putea funcționa în țara noastră.
„Ce e important este că în şedinţa de joi voi veni cu reforma în jocurile de noroc. Nicio companie, dacă nu are sediul social în România, nu va mai putea avea această activitate pe teritoriul României”, a spus premierul.
„Deci, cu alte cuvinte, companiile care erau prin Transnistria nu vor mai putea activa în acest domeniu pe teritoriul României. Este una din multele modificări”, a adăugat șeful Executivului.
Ce prevede proiectul
Un proiect de ordonanță de urgență privind sectorul jocurilor de noroc a apărut ulterior în presă.
Acesta prevede trei condiții cumulative ce trebuie îndeplinite de companiile ce doresc licențe de jocuri de noroc. Acestea trebuie să aibă sediul în România sau în Uniunea Europeană, trebuie să aibă sediu permanent în România și să aibă veniturile declarate total în țara noastră.
Concomitent, a dispărut prevederea anterioară prin care operatorii autorizați în alte state ale Uniunii Europene puteau acționa în România.
Firmele de pariuri care nu îndeplinesc condițiile vor avea un an la dispoziție pentru a trece în legalitate.
Mai mulți bani la stat
Documentul prevede creșteri ale taxelor anuale de autorizare și faptul că Guvernul va prelua la bugetul de stat 70% din contribuțiile operatorilor.
În proiect mai este trecută și interzicerea servirii de băuturi alcoolice în locațiile cu păcănele.
În preambulul documentului se menționează că acesta este motivat de lupta împotriva evaziunii fiscale și de necesitatea protecției persoanelor vulnerabile.