20 de persoane – bărbați și femei – vor lua parte la Game2:Winter, concursul de reality show care amintește de la trilogia Jocurile Foamei. Aceștia au voie să facă orice, însă trebuie să respecte legile Rusiei.

“Trebuie să înțelegeți că poliția va sosi și vă va aresta. Suntem pe teritoriul rus, trebuie să ne supunem legilor”, se arată în anunțul de descriere privind acest concurs.

Jocurile Foamei în Siberia

Concurenții vor trebui să supraviețuiască în Siberia, în perioada 1 iulie 2017 – 1 aprilie 2018, într-o zonă în care temperaturile pot să ajungă chiar la – 40 de grade Celsius.

Totodată, taxa de participare este de peste 150.000 de dolari, iar premiul cel mare de 1,6 milioane de dolari. Concurenții vor învăța însă tehnici de supraviețuire, dr voi semna și un document în care sunt de acord ca familiile lor să nu ceară despăgubiri, indiferent ce li s-ar întâmplat.

Concurenții pot forma echipe și, ca în Jocurile Foamei, pot primi cadouri de la telespectatori. Ei vor porni la drum cu cel mult 100 de kilograme de bagaje, inclusiv un cuțit, însă nu vor putea avea arme de foc.

Concursul este organizat în zona Novosibirsk de un antreprenor pe nume Evgheni Pyatkovsky. Vor fi puse 2.000 de camere de filmat în păduri și fiecare participant va purta o cameră cu autonomiei a bateriei de șapte ore. Show-ul va fi transmis online și subtitrat în mai multe limbi. Dacă un concurent va dori să se retragă, el va trebui să apese un buton special de panică.

 
 

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Culisele cutremurului din Antena 1. Mihaela Tatu, dată afară chiar de ziua ei: “Ficatul meu nu duce atâta întuneric...”. Mirela Vaida pleacă, și ea, de la “Acces Direct”
Libertateapentrufemei.ro
Culisele cutremurului din Antena 1. Mihaela Tatu, dată afară chiar de ziua ei: “Ficatul meu nu duce atâta întuneric...”. Mirela Vaida pleacă, și ea, de la “Acces Direct”
Cine de cine depinde în NATO. Ecuația UE-SUA, cu România la mijloc: „Nu văd cum s-ar schimba asta pe viitor”
Adevarul.ro
Cine de cine depinde în NATO. Ecuația UE-SUA, cu România la mijloc: „Nu văd cum s-ar schimba asta pe viitor”
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Elle.ro
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
"Am sunat la poliţie şi mi s-a râs în nas". Moartea unei femei într-un apartament din Bucureşti, învăluită în mister. Serviciul Omoruri analizează toate ipotezele
Observatornews.ro
"Am sunat la poliţie şi mi s-a râs în nas". Moartea unei femei într-un apartament din Bucureşti, învăluită în mister. Serviciul Omoruri analizează toate ipotezele
Horoscop 7 aprilie 2025. Fecioarele se vor simți mult mai bine decât zilele trecute, apoi, vor găsi motive pentru a păstra această stare
HOROSCOP
Horoscop 7 aprilie 2025. Fecioarele se vor simți mult mai bine decât zilele trecute, apoi, vor găsi motive pentru a păstra această stare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI