Decizia președintelui democrat vine în contextul în care imigrația a devenit o problemă importantă pentru americani în perspectiva alegerilor din 5 noiembrie, unde Biden se va confrunta cu republicanul Donald Trump, care a făcut din poziția dură privind imigrația o piesă centrală a administrației sale și a promis o represiune de amploare, dacă va fi reales.

Joe Biden a explicat într-o conferință de presă de la Casa Albă că accesul la azil va rămâne disponibil pentru migranții care s-au înregistrat pentru o programare folosind o aplicație cunoscută sub numele de CBP One sau au folosit alte căi legale pentru a trece granița.

„Această acțiune ne va ajuta să obținem controlul asupra frontierei noastre și să restabilim ordinea în acest proces. Această interdicție va rămâne în vigoare până când numărul persoanelor care încearcă să intre ilegal va fi redus la un nivel pe care sistemul nostru îl poate gestiona în mod eficient”, a explicat Biden.

Noua interdicție de acordare a azilului devine activă atunci când media zilnică a arestărilor la frontieră depășește 2.500 pe parcursul unei săptămâni, cifrele fiind în prezent mai mari decât atât, au declarat oficiali, sub protecția anonimatului, într-o discuție cu Reuters. Cele mai recente statistici guvernamentale disponibile arată că arestările la frontiera americană au fost în medie de 4.300 pe zi în aprilie.

Alexandru Jerpelea, elevul de 17 ani care a creat primul traducător de aromână: „Suntem fericiți că am produs un așa entuziasm” | INTERVIU
Recomandări
Alexandru Jerpelea, elevul de 17 ani care a creat primul traducător de aromână: „Suntem fericiți că am produs un așa entuziasm” | INTERVIU

Măsura va fi suspendată atunci când arestările vor scădea sub o medie de 1.500 pe zi timp de trei săptămâni. Ultima dată când trecerile ilegale ale frontierei au scăzut la acest nivel a fost în primele luni ale pandemiei COVID-19, în iulie 2020, când călătoriile la nivel mondial au fost la minime istorice.

În acest moment nu este clar cum va expulza rapid administrația SUA migranții din țări îndepărtate și necooperante și câți migranți nemexicani va accepta Mexicul în cadrul noului regim de aplicare a legii, precizează Reuters.

Vor exista excepții de la expluzare pentru copiii neînsoțiți, persoanele care se confruntă cu amenințări medicale sau de siguranță grave și victimele traficului de persoane, a precizat Departamentul pentru Securitate Internă al SUA.

Noile restricții seamănă cu politici similare implementate de Donald Trump. În declarația sa, Biden a criticat cele mai controversate politici ale predecesorului său, inclusiv separarea familiilor de migranți la graniță și declarațiile potrivit cărora imigranții aflați ilegal în SUA „otrăvesc sângele țării noastre”.

„Să rezolvăm problema şi să încetăm să ne batem în acest subiect”, a mai spus Biden, adăugând că nu-i va „diaboliza niciodată” pe migranţi.

„Rușii se vor căi că l-au ascultat”. Oficialul Gazprom devenit luptător ucrainean are un mesaj pentru Putin
Recomandări
„Rușii se vor căi că l-au ascultat”. Oficialul Gazprom devenit luptător ucrainean are un mesaj pentru Putin

Critici pentru Joe Biden

Interdicția stabilită de Joe Biden a fost criticată de voci de ambele părți ale spectrului politic american.

Grupul American Civil Liberties Union și alte organizații de apărare a imigranților l-au criticat pe Biden pentru că a adoptat politici asemănătoare cu cele ale lui Trump și a dat înapoi în privința obligațiilor legale ale SUA față de solicitanții de azil. Avocatul Lee Gelernt, al American Civil Liberties Union, a anunțat că va deschide o acțiune în justiție cu privire la această măsură.

Înaintea anunțului, echipa de campanie a lui Trump a emis o declarație în care l-a criticat pe Biden pentru nivelurile ridicate de imigrație ilegală și a spus că măsura de scutire a minorilor neînsoțiți ar încuraja traficul de copii.

„Joe Biden pretinde în sfârşit că face ceva în subiectul frontierei, dar de fapt este doar o faţadă, pentru că el ştie că va avea loc o dezbatere în trei săptămâni”, a scris Donald Trimp pe reţeaua sa de socială Truth Social, referindu-se confruntarea televizată dintre el și Trump, programată pe 27 iunie.

De asemenea, republicanii au criticat demersurile lui Biden ca fiind motivate politic și insuficiente.

Între timp, Mexicul și-a ales duminică prima femeie președintă, în persoana Claudiei Sheinbaum, care își va începe mandatul la 1 octombrie și s-ar putea confrunta cu presiuni pentru a reduce numărul de treceri ilegale peste graniță.

Foto: Hepta

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Va fi înființat cel mai mic stat din lume. Se va afla la doar câteva sute de kilometri distanță de România
Știrileprotv.ro
Va fi înființat cel mai mic stat din lume. Se va afla la doar câteva sute de kilometri distanță de România
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Viva.ro
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Oana Roman și fiica ei, asortate la VIVA Influencers Party 2024: „Mă uit la ea și nu îmi vine să cred că e deja domnișoară”. Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea cu tematică siciliană
Libertateapentrufemei.ro
Oana Roman și fiica ei, asortate la VIVA Influencers Party 2024: „Mă uit la ea și nu îmi vine să cred că e deja domnișoară”. Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea cu tematică siciliană
Patru zodii care au noroc în ultimele zile din septembrie. Bani mulți, măriri de salariu și relocări în străinătate
FANATIK.RO
Patru zodii care au noroc în ultimele zile din septembrie. Bani mulți, măriri de salariu și relocări în străinătate
Gigi Becali a făcut praf un jucător, apoi s-a răzgândit și a criticat arbitrajul » Ce arată imaginile de la cel mai încins moment al jocului
GSP.RO
Gigi Becali a făcut praf un jucător, apoi s-a răzgândit și a criticat arbitrajul » Ce arată imaginile de la cel mai încins moment al jocului
Cele 5 zodii care dau de bani pe final de an. Cuadratura financiară le schimbă viața pentru totdeauna
FANATIK.RO
Cele 5 zodii care dau de bani pe final de an. Cuadratura financiară le schimbă viața pentru totdeauna
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
Unica.ro
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
EXCLUSIV. Mărturia vatmanului implicat în accidentul în care murit un angajat SPP: "Mama plânge întruna. Nu am avut nicio șansă să îl evit"
Observatornews.ro
EXCLUSIV. Mărturia vatmanului implicat în accidentul în care murit un angajat SPP: "Mama plânge întruna. Nu am avut nicio șansă să îl evit"
Horoscop 22 septembrie 2024. Gemenii au șansa de a regândi anumite planuri, intenții și aspirații, ca să le aducă mai aproape de ceea ce pot face
HOROSCOP
Horoscop 22 septembrie 2024. Gemenii au șansa de a regândi anumite planuri, intenții și aspirații, ca să le aducă mai aproape de ceea ce pot face

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI