Trebuie menționat că este un moment dulce-amărui pentru Biden, care a decis să-și încheie campania prezidențială în iulie din cauza problemelor de sănătate și a îngrijorărilor democraților cu privire la șansele sale de a-l învinge pe fostul președinte Donald Trump. În momentul de față, este un susținător al Kamalei Harris și un critic înverșunat al lui Donald Trump.
Biden a votat luni în statul Delaware, nu departe de casa lui din zona Wilmington. Președintele SUA a stat la coadă, alături de alte zeci de alegători și nu a făcut notă discordantă.
Atmosfera a fost una destinsă, în ciuda prezenței masive a oamenilor de securitate împânziți în toată zona. Joe Biden a discutat cu cetățenii în timp ce a așteptat la coadă pentru a vota și chiar a ajutat o femeie mai în vârstă, aflată într-un scaun cu rotile, să ajungă la urnă, care era înaintea lui.
El i-a înmânat actul de identitate lucrătorului electoral, care l-a pus să semneze un formular și a anunțat: „Joseph Biden acum votează”.
La final, Biden a fost întrebat dacă este convins că democrații – prin actuala vicepreședintă Kamala Harris – vor câștiga alegerile. „Cred că da”, a spus el.
Democrații vor să intre în istorie la alegerile din acest an
Harris, pe care Biden a susținut-o după ce a renunțat să mai candideze împotriva lui Donald Trump, luptă pentru a deveni prima femeie de culoare și prima persoană de origine sud-asiatică care a ocupat funcția de președinte al Statelor Unite ale Americii.
În tot acest timp, senatorul Sarah McBride caută să devină primul membru asumat transgender al SUA.
McBride este un prieten de multă vreme al familiei Biden. A servit din postura de consilier în administrația președintelui Barack Obama și în campaniile din 2006 și 2010 pentru candidaturile defunctului fiu al președintelui, Beau Biden, pentru procurorul general din Delaware.