„Este un memento dur pentru lume că, după aproape doi ani de la izbucnirea acestui război devastator, obiectivul lui Putin rămâne neschimbat. El caută să nimicească Ucraina și să îi subjuge poporul. El trebuie să fie oprit”, a afirmat Biden, într-o declarație publicată de Casa Albă.

Reacția liderului american a venit după masivul atac aerian din cursul nopții de joi spre vineri efectuat de forțele ruse și în condițiile în care Congresul SUA se află în continuare în impas în ceea ce privește acordarea unui sprijin suplimentar pentru Ucraina. Biden a cerut deblocarea ajutorului financiar, dar acesta face acum parte dintr-o negociere centrată pe situația emigranților de la granița SUA, iar soarta întregului pachet de sprijin este sub semnul întrebării.

Rusia a efectuat vineri dimineaţă un atac de anvergură cu drone şi rachete asupra unor ţinte ucrainene din zona capitalei Kiev şi a oraşelor, Liov, Odesa, Dnipro, Zaporojie şi Harkov, căutând să lovească, potrivit Moscovei, instalaţii ale complexului militar-industrial ucrainean, aerodromuri militare, depozite de muniţii şi amplasamente ale trupelor ucrainene şi ale „mercenarilor străini”.

Ucraina susţine că apărarea sa antieriană a doborât 114 dintr-un total de 158 de rachete şi drone lansate de Rusia în acest atac, care a ucis cel puţin 30 persoane şi a rănit alte 160, conform celui mai recent bilanț oferit de autoritățile ucrainene.

Rusia a lansat acest raid la câteva zile după ce Ucraina a efectuat un atac asupra peninsulei Crimeea, pe care Rusia a anexat-o încă din 2014.

Biden a precizat că rușii au folosit drone și rachete, inclusiv cele cu capacitate hipersonică, pentru bombardamentul din timpul nopții, iar atacurile mortale au lovit o maternitate, un centru comercial și zone rezidențiale.

Liderul de la Casa Albă a cerut Congresului să ofere mai mult ajutor Kievului, menționând că forțele ucrainene au folosit sisteme de apărare antiaeriană ale SUA și ale altor aliați pentru a respinge atacul.

„Poporul american poate fi mândru de viețile pe care am ajutat să le salvăm și de sprijinul pe care l-am acordat Ucrainei în timp ce aceasta își apără poporul, libertatea și independența. Dar dacă Congresul nu ia măsuri urgente în noul an, nu vom putea continua să trimitem armele și sistemele vitale de apărare antiaeriană de care Ucraina are nevoie pentru a-și proteja poporul. Congresul trebuie să intervină și să acționeze fără nicio altă întârziere”, a declarat Biden.

„Putin nu încearcă doar să distrugă Ucraina, ci amenință și unii dintre membrii noștri din NATO. Atunci când dictatorilor și autocraților li se permite să se comporte grosolan în Europa, crește riscul ca Statele Unite să fie implicate direct în această situație”, a mai afirmat președintele SUA, cerându-le astfel parlamentarilor americani să „nu lase Ucraina să fie distrusă”.

„Nu ne putem dezamăgi aliații și partenerii. Nu putem dezamăgi Ucraina. Istoria îi va judeca aspru pe cei care nu răspund la chemarea libertății”, a adăugat liderul de la Casa Albă, în declarație.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a vizitat Washingtonul la începutul acestei luni pentru a face lobby pentru mai mult sprijin din partea SUA pentru țara sa devastată de război.

O serie de țări europene au condamnat bombardamentele efectuate de ruși în timpul nopții.

În acest context, ministrul ucrainean al afacerilor externe, Dmitro Kuleba, a discutat vineri cu șeful diplomației europene, Josep Borrell, despre furnizarea de noi sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei și despre prioritățile militare pentru anul 2024.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul dintre Ucraina și Rusia

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News