Joe Biden a reacționat miercuri, după ce susținătorii lui Donald Trump au pătruns în sediul Congresului, reunit pentru a certifica rezultatul alegerilor prezidențiale din 3 noiembrie.

”Toți ați văzut ceea ce am văzut și eu. La această oră democrația noastră este în fața unui asalt fără precedent, un asalt asupra Congresului, asupra reprezentanților oamenilor, polițiștilor. Un asalt la adresa statului de drept, la adresa celor mai sacre valori americane. Aceasta nu este disidență. Este dezordine. Este haos. Este la limita rebeliunii. Și trebuie să înceteze acum!
Cer acestei mulțumi să se retragă”, a spus Biden.

Președintele ales a lansat și un apel către Donald Trump.

„Cuvintele unui președinte pot inspira, dar pot și instiga. Îi cer președintelui Trump să iasă în direct la televiziunea, să apere Constituția să ceară oprirea acestei revolte. Sunt șocat că națiunea atât de iubitoare de democrație a ajuns într-un asemenea moment întunecat”, a spus Biden.

El le-a mai spus americanilor că ziua de astăzi demonstrează cât de fragilă este democrația.

„Munca următorilor patru ani trebuie să însemne restaurarea democrației, a regulii legii. America este despre onoare, decență, respect, tolerență. Asta suntem, asta am fost mereu. Validarea trebuia să fie un ritual sacru al democrației americane. Ziua de azi ne amintește că democrația e fragilă, necesită oameni de bună credință, oameni care nu urmăresc puterea și interesul propriu cu orice preț. Gândiți-vă la faptul că ai noștri copii se uită la televizor, că lumea întreagă se uită la noi”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News