Biroul vicepreşedintelui a precizat că nici el, nici Barack Obama nu au cerut mai multe informaţii în acest sens.

Astfel, potrivit vicepreședintelui american, liderii serviciilor de informaţii s-au simţit obligaţi să îi spună lui Obama despre acest dosar, pentru că intenţionau să i-l prezinte şi lui Trump. În plus, Biden, care a fost decorat de președintele american în exercițiu cu cea mai înaltă distincție din SUA, a citit tot raportul de 35 de pagini. Obama ar fi întrebat liderii comunităţii de informaţii: “Ce legătură are asta cu restul?”.

Anunţul lui Biden este primul al unui înalt oficial guvernamental care confirmă existenţa informaţiilor în briefingul primit săptămâna trecută de Obama şi Trump.

Doi oficiali americani citaţi de Reuters au declarat că acuzaţiile în legături cu Trump, pe care unul dintre ei le-a descris drept “nesusţinute”, au fost incluse într-un memo de două pagini ataşat raportului privind implicarea Rusiei în alegerile americane.

BuzzFeed a publicat un document mai amplu, de 35 de pagini, redactat de un fost spion britanic, în care erau menţionate presupuse comportamente compromiţătoare ale lui Trump şi presupuse legături ale sale cu persoane din Rusia. Mai precis, acest raport conține numeroase informații neverificate și face referire la materiale compromițătoare despre Donald Trump, în special existența unei înregistrări audio și video cu caracter sexual implicând prostituate într-un hotel din Moscova

Şeful comunităţii americane de informaţii, James Clapper, şi preşedintele-ales Donald Trump au prezentat în mod diferit discuţia pe care au avut-o despre un dosar a cărui autenticitate nu a fost confirmată în legătură cu informaţiile compromiţătoare pe care Rusia le-ar avea despre republican. Mai precis, Clapper a precizat că a subliniat în discuţia cu Trump că informaţiile nu provin de la agenţiile americane şi că acestea nu au stabilit dacă informaţiile sunt de încredere. El nu a spus, însă, că documentul ar fi fals. Pe de altă parte, Trump a scris pe Twitter că James Clapper a fost de acord cu el că raportul este fals.

Citește și: Donald Trump, președintele SUA ales, prima conferință de presă: „Nu am nici o afacere cu Rusia”

 
 

Urmărește-ne pe Google News