Liderul de la Casa Albă a cerut secretarului pentru Sănătate și procurorului general al SUA să revizuiască „cu celeritate” modul în care marijuana este definită în cadrul legislației federale. În prezent, marijuana este clasificată ca narcotic din Lista I, ceea ce înseamnă că se consideră că nu are nicio utilizare medicală și că are un potențial ridicat de abuz. Heroina și LSD sunt alte droguri din Lista I.

„Prea multe vieți au fost distruse din cauza abordării noastre greșite față de marijuana. Este timpul să îndreptăm aceste greșeli”, a spus Biden, într-o declarație video în care a anunțat aceste acțiuni.

Anunț o grațiere a tuturor infracțiunilor federale anterioare pentru posesie simplă de marijuana. Există mii de oameni care au fost condamnați pentru posesie de marijuana și cărora li se pot refuza locuri de muncă, locuințe sau oportunități educaționale ca urmare a acestui fapt. Grațierea mea va elimina această povară asupra lor.

Joe Biden:

Mii de americani vor beneficia de această decizie, potrivit unui înalt oficial al administrației Biden, care a vorbit sub protecția anonimatului.

Grațierile anunțate de Biden vor fi emise printr-un proces administrativ supravegheat de Departamentul de Justiție, a precizat un alt oficial american, citat de CNN. Cei care sunt eligibili pentru grațiere vor primi un certificat care să arate că au fost iertați în mod oficial pentru infracțiunile comise.

Oficialii americani au mai spus că, în prezent, nu există niciun american care să execute o pedeapsă cu închisoarea doar pentru acuzații federale legate de simpla posesie de marijuana. Dar au precizat că numărul celor care au fost acuzați de această infracțiune se ridică la aproximativ 6.500.

În prezent, 37 de state americane și Districtul Columbia au legalizat utilizarea marijuanei în scop medical, iar 19 state au legalizat consumul de marijuana pentru adulți. Cinci state urmează să decidă asupra legalizării canabisului în scop recreativ în alegerile intermediare din 2022: Missouri, Arkansas, Dakota de Nord, Dakota de Sud și Maryland.

Mai multe țări din lume permit, la acest moment, consumul sau cultivarea marijuanei. În 2018, Parlamentul din Canada a aprobat legalizarea consumului de marijuana în scop recreaţional la nivel naţional. În Italia, posesia de marijuana pentru uz personal a fost legalizată încă din 2014.

Spania, Malta și Olanda sunt alte țări europene în care consumul de canabis pentru uz personal este permis.

În Jamaica, consumul de marijuana în scop religios şi medical este legal, la fel şi posesia unor cantităţi mici. În Uruguay, au fost legalizate atât consumul, cât şi producerea, posesia şi vânzarea de marijuana.

Foto: EPA

Urmărește-ne pe Google News