„Am abordat şi am discutat o gamă largă de probleme asupra cărora Marea Britanie şi Statele Unite colaborează foarte strâns. Am reafirmat relaţia specială dintre cetăţenii noştri şi am reînnoit angajamentul pentru apărarea valorilor democratice permanente pe care le împărtăşesc ambele ţări”, a afirmat joi Joe Biden.

„În prezent, dezvoltăm angajamentul pentru o Cartă Atlantică revitalizată, actualizată, pentru a aborda principalele provocări ale acestui secol: securitatea cibernetică, tehnologiile emergente, sănătatea globală şi schimbările climatice. Am discutat obiectivele noastre comune pentru ghidarea ambiţioaselor acţiuni mondiale de contracarare a schimbărilor climatice”, a subliniat preşedintele SUA.

Despre tensiunile post-Brexit

În ceea ce privește tensiunile post-Brexit în Irlanda de Nord, premierul britanic Boris Johnson a relativizat divergenţele sale cu preşedintele SUA Joe Biden și a asigurat că menţinerea păcii în provincia britanică este un „teren de înţelegere”, potrivit Agerpres.

„Vrem să ne asigurăm că păstrăm echilibrul procesului de pace. Există absolut un teren de înţelegere şi sunt optimist că vom ajunge la aceasta”, a declarat Boris Johnson televiziunilor britanice.

Joe Biden a sosit miercuri seară în Marea Britanie, unde va participa la summitul G7, prima etapă a unui turneu european de opt zile, în timpul căruia se va întâlni cu partenerii europeni și cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin.

După ce va participa timp de trei zile la summitul G7, Joe Biden şi soţia sa, Jill, se vor întâlni, în weekend, și cu regina Elisabeta, la Castelul Windsor.

Următorul punct important de pe agenda vizitei europene a lui Biden este însă summitul NATO de la Bruxelles.

Turneul european al preşedintelui SUA se încheie cu întrevederea de la Geneva cu omologul rus Vladimir Putin.

Întâlnirea va avea loc pe 16 iunie la Geneva, care, în mod simbolic, a găzduit primele discuții dintre Ronald Reagan și Mihail Gorbaciov, în urmă cu 36 de ani.

 
 

Urmărește-ne pe Google News