Conform unei note informative publicate de administraţia Biden, preşedintele american intenţionează să folosească rezerva strategică de petrol a SUA pentru următoarele şase luni, în timp ce producătorii autohtoni îşi vor mări producţia.

„Amploarea acestei eliberări este fără precedent: lumea nu a avut niciodată o eliberare de rezerve de petrol la această rată, de un milion de barili pe zi, pentru o asemenea perioadă”, a transmis Casa Albă, într-un comunicat de presă.

„Această eliberare-record va oferi o cantitate istorică de livrări care va servi drept punte până la sfârşitul anului, când producţia internă va creşte”, a precizat Casa Albă.

Ulterior, măsura a fost confirmată de președintele Joe Biden.

„Este de departe cea mai mare cantitate eliberată din rezerva noastră strategică. Vom furniza o cantitate istorică pentru un moment istoric. Vom folosi veniturile din vânzarea petrolului acum pentru a reface rezervele strategice când prețurile vor fi mai mici. Vom fi pregătiți pentru urgențe viitoare”, a declarat, joi, Joe Biden.

„La începutul acestui an, prețul gazului era 3,3 dolari pe galon. Astăzi, este în medie de aproximativ 4,22 de dolari pe galon. Aproape cu un dolar mai mult în mai puțin de trei luni. Motivul este războiul lui Putin. (…) Pe măsură ce petrolul rusesc iese de pe piața globală, oferta de petrol scade și prețurile cresc. Acum, creșterea prețurilor lui Putin îi lovește pe americani la pompă”, a acuzat Joe Biden.

În cursul zilei de joi, preţurile petrolului au scăzut, după ce miercuri seară au apărut informații care sugerau că o astfel de măsură a administrației Biden este iminentă.

Contractele futures pentru ţiţeiul Brent pentru luna mai au scăzut cu 4%, ajungând la 108,89 de dolari pe baril. Contractele futures pentru ţiţeiul WTI, de referinţă în SUA, au scăzut cu 4,7%, până la 102,84 de dolari pe baril.

Foto: EPA

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia

 
 

Urmărește-ne pe Google News