Biden a fost înregistrat făcând acest comentariu joi seară, în timp ce se afla la Capitoliu pentru discursul său despre Starea Uniunii, în ceea ce pare a fi un nou semn al frustrării sale în relația cu Netanyahu pe tema războiului din enclava palestiniană.

În această înregistrare video, publicată pe rețelele de socializare de consultantul democrat Sawyer Hackett, Biden poate fi văzut vorbind cu senatorul democrat de Colorado Michael Bennett, cu secretarul de stat Antony Blinken și cu secretarul pentru transporturi Pete Buttigieg.

Bennett poate fi auzit spunându-i lui Biden că este necesar să continue să facă presiuni asupra Israelului pentru a permite intrarea mai multor ajutoare umanitare în Gaza.

Statele Unite au parașutat din avion lăzi cu ajutoare în Gaza și organizează construcția unui port temporar care să permite livrările maritime, deoarece Israelul a încetinit livrările de ajutoare umanitare prin intermediul camioanelor.

„I-am spus, Bibi, și să nu repeți asta, dar noi doi vom avea o întâlnire de tipul «Come to Jesus» («Vino la Iisus», n.r.)”, a spus Biden, referindu-se la Netanyahu după porecla acestuia. „Vorbesc la un microfon fierbinte aici (Discuția era înregistrată, n.r.). Bun. Asta e bine”, a continuat liderul de la Casa Albă.

„Come to Jesus” („Vino la Iisus”) este o expresie americană care desemnează o conversație directă și tăioasă.

Reporterii l-au întrebat pe Biden despre acest episod în timp ce pleca cu aeronava prezidențială Air Force One spre Philadelphia.

„Nu am spus asta”, a spus afirmat el inițial, referindu-se aparent la faptul că acest comentariu nu se afla în secțiunea despre Gaza din discursul său despre starea Uniunii, rostit în fața Congresului american.

Dar când reporterii au insistat în legătură cu ce a declarat după discurs, Biden le-a răspuns: „Ați tras cu urechea la mine”.

Citiți și:

Foto: Profimedia Images

Urmărește-ne pe Google News