„Don’t be afraid!”. Într-un moment de mari temeri în Europa de Est, Joe Biden a reluat primele cuvinte, istorice, ale Papei Ioan Paul al II-lea, fostul lider polonez al Bisericii Catolice.

În 1978, la prima sa liturghie ca Papă, Papa Wojtyła a spus mulțimii, în italiană: „Non abbiate paura” – „Nu vă temeți”. Era primul Papă dintr-o țară care venea dintr-o țară comunistă, Polonia. Peste un deceniu, inimaginabilul s-a petrecut: Zidul Berlinului a căzut.

Același cuvinte, în engleză, au fost rostite sâmbătă seară, la Varșovia, de președintele Joe Biden, în deschiderea și în încheierea discursului său. Biden a asigurat ceea ce el a numit „lumea democratică” că „un singur lider autoritar nu poate câștiga niciodată în fața oamenilor care își caută libertatea”.

Apoi, liderul de la Casa Albă a citat și din Lech Walesa, erou al luptei Poloniei de a se elibera de sub controlul Moscovei.

„Suntem din nou în marea bătălie pentru libertate, o bătălie între democrație și autocrație, între libertate și represiune… În această bătălie, trebuie să fim cu mintea deschisă. Nici această bătălie nu va fi câștigată în zile sau luni. Trebuie să ne pregătim pentru lupta lungă care urmează”, a spus Biden în fața Castelului Regal.

Ce înseamnă pentru Ucraina, Orientul Mijlociu și China întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă
Recomandări
Ce înseamnă pentru Ucraina, Orientul Mijlociu și China întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă

El a transmis un mesaj către poporul ucrainean în care subliniază că precum Cortina de Fier a picat și Uniunea Sovietică a fost învinsă, la fel vor câștiga și ei „lupta pentru democrație”.

„Mesajul meu pentru poporul ucrainean: suntem alături de voi. Luptele de astăzi din Kiev, Mariupol sau Harkov sunt ultimele dintr-un efort de durată: Ungaria – 1956, Polonia – 1956 și din nou 1981, Cehoslovacia – 1968. Tancurile sovietice au distrus aspirațiile democratice, dar rezistența a continuat până când în 1989 Zidul Berlinului și toate zidurile dominației sovietice au căzut. Au căzut și oamenii au învins. Lupta pentru democrație nu s-a încheiat cu finalul Războiului Rece. Forțele autocratice au apărut peste tot în lume”, a spus Joe Biden.

El a condamnat acțiunile lui Vladimir Putin, pe care l-a acuzat că a fost indiferent la toate propunerile făcute la negocieri și în ciuda faptului că a spus că nu vrea război, a pornit unul fără nicio justificare.

„Un criminal vrea să catalogheze extinderea NATO drept un proiect imperial menit să destabilizeze Rusia. Nimic nu este mai departe de adevăr. NATO este un proiect defensiv care nu a vrut niciodata prăbușirea Rusiei. (…) Fără nicio justificare și fără nicio provocare, Rusia a ales războiul. Este un exemplu al unuia din cele mai vechi impulsuri umane – să folosești forța brută și dezinformarea pentru a umple lipsa puterii și a controlului”, a afirmat Biden.

Kamala Harris, primul discurs după înfrângere: „Am pierdut alegerile, dar nu lupta pentru libertate. Aveți putere”
Recomandări
Kamala Harris, primul discurs după înfrângere: „Am pierdut alegerile, dar nu lupta pentru libertate. Aveți putere”

Biden a mai condamnat afirmația lui Putin că „denazifică” Ucraina, menționând că Zelenski este evreu și membrii familiei sale au fost uciși în Holocaust. Biden revine a subliniat că rezistența în fața asaltului militar al Rusiei face parte dintr-o luptă globală mai largă între democrație și autocrație.

El i-a trimis un mesaj direct și președintelui Vladimir Putin, căruia i-a transmis să NATO va apăra fiecare centimentru al teritoriului său.

„Nici să nu te gândești să atingi un singur centimetru din teritoriul NATO. Vom apăra fiecare centimetru”, a spus Biden Rusiei, cu vocea ridicată. „Forțele americane nu sunt în Europa pentru a intra în conflict cu forțele ruse, forțele americane sunt aici pentru a apăra aliații NATO”, a spus el.

Apoi, liderul american s-a adresat direct rușilor: „Voi, poporul rus, nu sunteți inamicul”. Refuz să cred că salutați uciderea copiilor și bunicilor nevinovați. Sau că acceptați ca spitale, școli, maternități să fie bombardate”, a continuat liderul de la Casa Albă.

El a încheiat discursul printr-un apel la înlăturarea lui Vladimir Putin. „Pentru numele lui Dumnezeu, acest om nu poate rămâne la putere“, a afirmat Biden chiar la încheierea discursului rostit la Castelul Regal din Varșovia.

Un copil grav rănit într-un accident de autocar este executat silit de avocați. Întâi, aceștia s-au îndreptat împotriva tatălui
Recomandări
Un copil grav rănit într-un accident de autocar este executat silit de avocați. Întâi, aceștia s-au îndreptat împotriva tatălui

Președintele american a efectuat un turneu de două zile în Polonia, unde a avut discuţii cu omologul polonez Andrzej Duda, a vizitat soldații americani staționați în Polonia și a mers la un centru de primire a refugiaţilor.

Preşedintele american l-a numit „măcelar” pe Vladimir Putin, la întâlnirea avută pe stadionul național din Varșovia cu refugiaţii ucraineni. Întrebat de ziariștii prezenți ce crede despre Vladimir Putin, „având în vedere ce le face acestor oameni”, Biden a răspuns scurt: „Este un măcelar”.

Tot la Varșovia, dar înaintea discuțiilor cu Andrzej Duda, Joe Biden a vorbit cu ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, şi cu cel al apărării, Oleksii Reznikov, într-o întâlnire față în față.

Vizita în Polonia vine la un finalul unui turneu european care l-a mai dus pe Joe Biden și la Bruxelles unde a participat la summitul NATO, dar și la reuniunile G7 și ale Consiliului European.

Libertatea are o echipă de jurnaliști care relatează despre vizita liderului de la Casa Albă în Polonia.

Foto: Profimedia

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

O femeie din Constanța a fost diagnosticată greșit și operată de cancer. I-a fost extirpat un sân
Știrileprotv.ro
O femeie din Constanța a fost diagnosticată greșit și operată de cancer. I-a fost extirpat un sân
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
Libertateapentrufemei.ro
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump şi-a proclamat victoria. Senatorul Bernie Sanders știe de ce au pierdut democrații alegerile. Update
FANATIK.RO
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump şi-a proclamat victoria. Senatorul Bernie Sanders știe de ce au pierdut democrații alegerile. Update
„Moldovene, aici se fumează doar Kent și Marlboro” » Petre Grigoraș dezvăluie cum a pătruns în vestiarul unei trupe de legendă: „Eram la antrenament și am văzut două femei în tribună, două blonde”
GSP.RO
„Moldovene, aici se fumează doar Kent și Marlboro” » Petre Grigoraș dezvăluie cum a pătruns în vestiarul unei trupe de legendă: „Eram la antrenament și am văzut două femei în tribună, două blonde”
Imagini inedite cu Anca Dinicu și iubitul ei, cu care va avea un copil. Cum a pozat actrița, însărcinată în opt luni: „Să avem amintirea asta…” FOTO
Elle.ro
Imagini inedite cu Anca Dinicu și iubitul ei, cu care va avea un copil. Cum a pozat actrița, însărcinată în opt luni: „Să avem amintirea asta…” FOTO
Ce a răspuns Oana Lis când a fost întrebată de câte ori l-a înşelat pe soțul ei, Viorel Lis, în cei 26 de ani de relaţie
Unica.ro
Ce a răspuns Oana Lis când a fost întrebată de câte ori l-a înşelat pe soțul ei, Viorel Lis, în cei 26 de ani de relaţie
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Financiarul.ro
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Apartament cu 3 camere de 232.000 de euro, scos la ofertă de Black Friday. Care este noul preţ
Observatornews.ro
Apartament cu 3 camere de 232.000 de euro, scos la ofertă de Black Friday. Care este noul preţ
Horoscop 7 noiembrie 2024. Scorpionii au de ales între a insista cu anumite idei și discuții sau a trece la fapte, fără să mai ceară explicații
HOROSCOP
Horoscop 7 noiembrie 2024. Scorpionii au de ales între a insista cu anumite idei și discuții sau a trece la fapte, fără să mai ceară explicații

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI