Turneul lui Biden în țările europene va fi dominat probabil de discuțiile despre aparteneța Ucrainei la NATO și aprobarea de către SUA a munițiilor cu dispersie pentru Kiev.
Călătoria va „pune în evidență poziția de lider a președintelui pe scena mondială”, a subliniat consilierul lui Biden pe probleme de securitate națională, Jake Sullivan.
Întâlniri cu Rishi Sunak și regele Charles, în Marea Britanie
Prima oprire a președintelui american va fi la Londra, unde are programate întâlniri cu premierul britanic, Rishi Sunak, și cu regele Charles al III-lea.
The Guardian notează în acest context că, în ciuda poziției politice fragile a lui Sunak pe plan intern, el a promovat legături strânse cu Biden, iar aceasta va fi cea de-a șasea întâlnire a lor de când Sunak a preluat funcția de prim-ministru în octombrie anul trecut.
Întâlnirea lui Joe Biden cu regele Charles, prima de la încoronarea acestuia din luna mai, va avea loc la Castelul Windsor și este de așteptat ca discuțiile să se concentreze pe criza climatică, o problemă care a fost în centrul atenției ambilor lideri, și despre modul de finanțare a inițiativelor privind gestionarea acestei crize.
Summitul de la Vilnius, dominat de războiul din Ucraina
Începând de marți, 11 iulie, Biden se va afla timp de două zile la Vilnius, capitala Lituaniei, unde are loc summitul anual al NATO. Președintele SUA va participa la întâlniri cu liderii mondiali și va ține un discurs la Universitatea din Vilnius.
În același timp, se va confrunta, probabil cu întrebări legate de motivul pentru care a aprobat furnizarea de muniții cu dispersie pentru Ucraina, o armă pe care mai mult de două treimi dintre membrii NATO au interzis-o, pentru că provoacă victime civile fără discriminare, iar munițiile neexplodate pot fi periculoase timp de zeci de ani, notează publicația britanică.
De asemenea, în cadrul NATO există dezacorduri cu privire la rapiditatea cu care Ucraina ar trebui să fie invitată să se alăture alianței militare. Dacă statele de pe flancul estic își doresc pași rapizi în direcția aderării Ucrainei, văzută ca o modalitate de a descuraja agresiunea rusă, SUA și alte țări au o abordare mai prudentă.
De altfel, Joe Biden a declarat recet, într-un interviu pentru CNN, că, din punctul lui de vedere, Ucraina nu este pregătită acum, în plin război, să adere la blocul militar.
„Dacă războiul continuă, atunci suntem cu toții în război. Suntem în război cu Rusia, dacă ar fi cazul”, a spus liderul american, referindu-se la varianta în care Ucraina ar adera la NATO înainte de încheierea războiului.
Vizită în Finlanda, cel mai nou membru NATO
După summitul de la Vilnius, Joe Biden va ajunge în Finlanda, statul nordic care a devenit în aprilie cel de-al 31-lea membru al NATO, renunțând la politica sa de nealiniere, în contextul invaziei declanșate de Rusia vecină în Ucraina.
„Oprirea este un fel de tur al victoriei, dar ar putea fi, de asemenea, o reamintire a afacerilor neterminate”, notează The Guardian, în contextul în care Finlanda ar fi trebuit să adere alături de vecina sa Suedia, al cărei parcurs către statutul de membru NATO s-a blocat din cauza Turciei și a Ungariei. Pentru a se extinde, alianța are nevoie de acordul unanim al tuturor membrilor săi.
Premierul suedez, Ulf Kristersson, a fost primit miercuri de Joe Biden la Casa Albă, într-o încercare de a menține presiunea pentru aderare, dar există puține speranțe că problema va fi rezolvată la Vilnius, precizează jurnaliștii britanici.
Foto: Hepta
Aura1 • 09.07.2023, 10:45
Nici nu trebuie primită ca membru NATO, să mai aștepte și să demonstreze că este pregătită Ucraina să fie primită ca membru NATO, sunt alte state cu pregătite pentru asta(ex. Suedia și Finlanda), este doar părerea personală, nu vreau să beneficieze de oportunități accelerate să fie membră Ucraina, doar că se află în război.
dinamo_forever_77 • 09.07.2023, 12:51
Aura1 • 09.07.2023, 10:45
Nici nu trebuie primită ca membru NATO, să mai aștepte și să demonstreze că este pregătită Ucraina să fie primită ca membru NATO, sunt alte state cu pregătite pentru asta(ex. Suedia și Finlanda), este doar părerea personală, nu vreau să beneficieze de oportunități accelerate să fie membră Ucraina, doar că se află în război.
Tu in numele cui vorbesti? Si cine a zis ca o sa intre acum? Deloc...o sa intre dupa ce va castiga razboiul. SI IL VA CASTIGA!!!!