De asemenea, preşedintele Biden şi-a exprimat sprijinul pentru eforturile diplomatice, inclusiv pentru discuţiile programate pentru 9-10 ianuarie la Geneva între oficiali la nivel înalt din SUA şi Rusia.
Zelensky a transmis, duminică, pe Twitter, că discuția cu Biden a subliniat „natura specială a relațiilor” dintre cele două țări, apreciind „sprijinul neclintit” din partea Statelor Unite pe fondul tensiunilor cu Rusia. Președintele din Ucraina a adăugat că s-au discutat despre „acțiuni comune ale Ucrainei, Statelor Unite și ale partenerilor pentru menținerea păcii în Europa și prevenirea escaladării ulterioare”.
Discuția lui Biden cu Volodimir Zelenski vine la câteva zile după schimbul de avertismente dintre președintele american și Vladimir Putin.
Statele Unite vor răspunde „într-o manieră fermă” oricărei invazii ruse a Ucrainei, a afirmat Biden în cadrul convorbirii avute pe 31 decembrie cu Putin, potrivit unui comunicat transmis de Casa Albă. La rândul său, preşedintele rus a afirmat că noi sancţiuni împotriva Moscovei ar fi „o eroare colosală”.
Cu toate astea, după convorbirea avută, cei doi lideri și-au exprimat disponibilitatea de a continua dialogul pentru a dezamorsa situația de criză și au confirmat faptul că discuțiile vor avea loc mai întâi la Geneva, la 9-10 ianuarie, și apoi în cadrul Consiliului NATO-Rusia de la Bruxelles, la 12 ianuarie. Alte discuții vor avea loc pe 13 ianuarie, în cadrul Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE).
Criza de la granița Rusiei cu Ucraina
Moscova a alarmat Occidentul prin acumularea a zeci de mii de trupe în apropierea Ucrainei în ultimele două luni, o escaladare a conflictului izbucnit în 2014 cu confiscarea peninsulei Crimeea de la Ucraina și prin sprijinirea separatiștilor care luptă cu trupele de la Kiev în estul Ucrainei.
Rusia neagă că intenționează să atace Ucraina și spune că are dreptul de a-și muta trupele pe propriul teritoriu după cum îi place.
Moscova, îngrijorată de ceea ce spune că este reînarmarea Ucrainei de către Occident, a afirmat că dorește garanții de securitate obligatorii din punct de vedere juridic. Printre solicitări se numără garanții că NATO nu se va extinde mai departe spre Est și că anumite arme ofensive nu vor fi desfășurate în Ucraina sau în alte țări vecine.
Preocupările SUA nu s-au diminuat în ultimele săptămâni, potrivit unui înalt oficial al administrației Biden. „Suntem într-un moment de criză de câteva săptămâni, în contextul mobilizării ruse și va fi nevoie de un nivel ridicat de angajament pentru a aborda acest lucru și pentru a găsi o cale de detensionare”, a spus oficialul, care a refuzat să fie numit.