Decizia lui Biden este o surpriză, potrivit Reuters. Oficialii Pentagonului se așteptau ca nominalizarea să revină amiralului Samuel Paparo, care conduce Marina în Pacific şi are o vastă experienţă, confruntându-se cu provocarea din ce în ce mai mare din partea Chinei.
Totuşi, Franchetti, în prezent şef adjunct de operaţiuni al Marinei americane, era printre candidaţii despre care se credea că ar fi în cursă pentru obținerea postului.
Biden a remarcat, într-un comunicat de presă, cei 38 de ani de experienţă ai Lisei Franchetti.
„De-a lungul carierei sale, amiralul Franchetti a demonstrat o experienţă vastă atât în domeniul operaţional, cât şi în cel al politicii”, a afirmat liderul de la Casa Albă în comunicat, notând că ea este doar a doua femeie care a ajuns vreodată la gradul de amiral cu patru stele în US Navy.
Totuși, Franchetti nu este prima femeie care conduce o ramură a armatei americane. Anul trecut, Biden a ales o altă femeie amiral, pe Linda Fagan, la conducerea Gărzii de Coastă a SUA.
Însă paza de coastă nu face parte oficial din Departamentul Apărării (Pentagonul), intrând, în schimb, în subordinea Departamentului de Securitate Internă.
Foto: Profimedia Images
durban22 • 23.07.2023, 08:47
La americani numitul se face pe bune , si pe MERIT, deci FELICITARI !.