Niciun preşedinte american nu a efectuat o vizită de stat de la reunificarea Germaniei în 1990, iar ultima vizită de acest fel a fost a preşedintelui Ronald Reagan în 1985, pe vremea cancelarului german Helmut Kohl.

Reagan a vizitat Bonn, pe atunci capitala Germaniei de Vest, Bitburg şi lagărul de concentrare Bergen Belsen.

Steinmeier îl va primi pe Biden cu onoruri militare la Palatul Bellevue din Berlin la începutul zilei de vineri, 11 octombrie. Biden va sosi joi seara târziu pentru o vizită de patru zile.

Joi după-amiază, președintele Steinmeier va găzdu un banchet de stat pentru familia Biden şi îi va acorda lui Joe Biden cea mai înaltă distincţie a Germaniei, „Marea cruce de clasă specială” (Sonderstufe des Großkreuzes), care este rezervată şefilor de stat.

Preşedintele german îşi va exprima astfel aprecierea pentru serviciile aduse de Biden prieteniei americano-germane şi alianţei transatlantice, în special în contextul agresiunii ruse împotriva Ucrainei, conform biroului prezidenţial german.

Liderul american se va întâlni cu cancelarul Olaf Scholz vineri, 11 octombrie.

Sâmbătă, cei doi se vor deplasa în landul Renania-Palatinat din sud-vestul ţării, unde va avea loc un summit privind Ucraina la baza aeriană americană de la Ramstein.

Senatul schimbă a treia oară accesul angajaților. Salariații vor fi puși să ocolească Parlamentul, o nouă firmă va livra un sistem mai scump – EXCLUSIV
Recomandări
Senatul schimbă a treia oară accesul angajaților. Salariații vor fi puși să ocolească Parlamentul, o nouă firmă va livra un sistem mai scump – EXCLUSIV

Biden va coordona sprijinul pentru Ucraina cu cele peste 50 de ţări care sprijină Kievul, potrivit Casei Albe.

Preşedintele american își va încheia vizita în Germania duminică 13 octombrie.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (2)

croco601   •   05.10.2024, 15:51

Probabil Biden și Scholz vor discuta despre mortalitatea bombelor produse in USA și Germania asupra civililor din Gaza. Și că Israelul are dreptul să se apere.

    ozana1963   •   05.10.2024, 20:15

    croco601   •  05.10.2024, 15:51

    Probabil Biden și Scholz vor discuta despre mortalitatea bombelor produse in USA și Germania asupra civililor din Gaza. Și că Israelul are dreptul să se apere.

    Antisemitismul la el acasa pe plaiuri mioritice. Vezi-ti de viata ta ratata si lasa politica celor cu creier. Multe salutari si hai,*** din USA !

    Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Romina Gingașu, soția moștenitorului Ferrari, mesaj dur la adresa lui Elon Musk. Ce i-a transmis românca miliardarului american. „Domnule Musk”
Unica.ro
Romina Gingașu, soția moștenitorului Ferrari, mesaj dur la adresa lui Elon Musk. Ce i-a transmis românca miliardarului american. „Domnule Musk”
S-a aflat cum au ales, de fapt, Nicușor Dan și soția lui numele Aheea și Antim pentru copiii lor: "În momentul ăla..."
Viva.ro
S-a aflat cum au ales, de fapt, Nicușor Dan și soția lui numele Aheea și Antim pentru copiii lor: "În momentul ăla..."
Diana Șucu a spus ce salariu uriaș avea la TVR 2: Soțul meu, când m-a cunoscut, nu m-a luat de pe stradă… Eu, ca vedetă a postului, aveam salariu…”. WOW! Chiar a spus suma
Libertateapentrufemei.ro
Diana Șucu a spus ce salariu uriaș avea la TVR 2: Soțul meu, când m-a cunoscut, nu m-a luat de pe stradă… Eu, ca vedetă a postului, aveam salariu…”. WOW! Chiar a spus suma
„A venit vremea să ne luăm țara înapoi!” Un bărbat care anunțase că se întoarce în România, oprit la frontieră: ce avea în bagaje
Adevarul.ro
„A venit vremea să ne luăm țara înapoi!” Un bărbat care anunțase că se întoarce în România, oprit la frontieră: ce avea în bagaje
A uitat-o complet pe Babs! Dorian Popa și noua lui parteneră și-au dus relația la următorul nivel. Cum le-a surprins artistul pe iubita și mama lui. FOTO
Elle.ro
A uitat-o complet pe Babs! Dorian Popa și noua lui parteneră și-au dus relația la următorul nivel. Cum le-a surprins artistul pe iubita și mama lui. FOTO
Așa tort sigur n-ai mai văzut! Îmbrăcată într-o rochie cu pene și cristale, Bianca Drăgușanu și-a sărbătorit cea de-a 43-a zi de naștere. TORTUL vedetei a atras toată atenția însă! Uite de ce! FOTO

Au apărut primii cartofi noi româneşti, la un preţ de 3 ori mai mare decât cei vechi
Observatornews.ro
Au apărut primii cartofi noi româneşti, la un preţ de 3 ori mai mare decât cei vechi
Horoscop 11 martie 2025. Scorpionii vor avea ocazia să dea un exemplu prețios celor din grupul din care fac parte, profesional sau nu
HOROSCOP
Horoscop 11 martie 2025. Scorpionii vor avea ocazia să dea un exemplu prețios celor din grupul din care fac parte, profesional sau nu

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI