În timpul unei conferințe de presă susținute la Casa Albă, Biden a spus că el și premierul israelian Benjamin Netanyahu vor rămâne „personal angajați pentru a vedea că acest acord este pe deplin implementat” și că vor depune eforturi pentru a prelungi înțelegerea.

„De săptămâni întregi susțin pauza luptelor în două scopuri: pentru a crește asistența care ajunge la civilii din Gaza care au nevoie de ajutor și pentru a facilita eliberarea ostaticilor”, a precizat liderul american.

Biden a precizat că acordul încheiat între Israel și Hamas a fost „structurat astfel încât să poată fi prelungit pentru a continua să se bazeze pe aceste rezultate”.

„Acesta este obiectivul nostru: să menținem această pauză (în lupte) și după ziua de mâine”, a punctat el.

Crucea Roșie a primit duminică 17 ostatici, inclusiv israelieni și cetățeni străini, a confirmat armata israeliană. Treizeci și nouă de palestinieni vor fi eliberați de asemenea în cursul zilei de astăzi, a anunțat Qatarul, în cel de-al treilea astfel de schimb de ostatici-prizonieri, în cadrul armistițiului de patru zile dintre Israel și Hamas.

„A trecut printr-o traumă teribilă”

Biden a confirmat în cadrul conferinței de presă că Abigail Edan, o fetiță în vârstă de 4 ani, cu dublă cetățenie (israeliană și americană), a fost eliberată duminică, ceea ce marchează prima eliberare cu succes a unui ostatic american de la începutul armistițiului.

Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor
Recomandări
Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor

„Este liberă și se află acum în Israel”, a declarat Joe Biden despre Abigail Edan. „Ceea ce a îndurat ea este de neconceput”, a mai spus el.

„Avem speranța” că și alți americani ar putea fi eliberați de către Hamas, a continuat președintele, conform căruia „mai sunt multe de făcut”.

Tot despre Abigail Edan, Joe Biden a spus că aceasta a trecut printr-o „traumă teribilă”. „Astăzi este liberă, iar Jilly (Jill Biden, soția președintelui, n.r.) și cu mine, împreună cu atât de mulți americani, ne rugăm ca ea să fie bine”, a adăugat Biden.

„Nu ne vom opri din muncă până când fiecare ostatic nu se va întoarce la cei dragi”, a promis liderul de la Casa Albă.

„Este o muncă ce necesită abordare de la o zi la alta”, a continuat el. „Nimic nu este garantat și nimic nu este luat ca atare, dar dovada că acest lucru (acordul, n.r.) funcționează (…) este în fiecare zâmbet și în fiecare lacrimă minunată pe care o vedem pe fețele acelor familii care, în sfârșit, se reunesc din nou. Dovada este micuța Abigail. Alți peste 20 de copii, de 18 ani sau mai mici, au fost eliberați…”, a mai spus Biden

„Au trecut printr-o încercare teribilă. Ei pot începe acum o lungă călătorie”, a adăugat el.

Vlad Pascu riscă o pedeapsă mai mare, după ce Judecătoria Mangalia a decis să îi schimbe încadrarea juridică în dosarul accidentului de la 2 Mai
Recomandări
Vlad Pascu riscă o pedeapsă mai mare, după ce Judecătoria Mangalia a decis să îi schimbe încadrarea juridică în dosarul accidentului de la 2 Mai

Un nou apel pentru soluția cu două state

Joe Biden și-a reluat duminică apelurile în favoarea unei soluții cu două state care să pună capăt capăt războiului dintre Israel și Hamas și care să asigure stabilitatea în Orientul Mijlociu.

„O soluție cu două state este singura modalitate de a garanta securitatea pe termen lung atât a israelienilor, cât și a palestinienilor, de a ne asigura că israelienii și palestinienii trăiesc în egală măsură în libertate și demnitate. Nu vom renunța să lucrăm pentru atingerea acestui obiectiv”, a punctat el.

„Acordul oferă rezultate care salvează vieți”

Biden a mai declarat că va continua să colaboreze cu partenerii regionali pentru „a extinde furnizarea de asistență umanitară critică pentru a-i ajuta pe palestinienii nevinovați aflați în nevoie care nu fac parte din Hamas”.

Liderul american a adăugat: „Am lucrat urgent pentru a profita de pauza în lupte astfel încât să suplimentăm ajutorul în Gaza. Trimitem aproximativ 200 de camioane de ajutor în Gaza în fiecare zi, încărcate cu alimente, apă, medicamente, combustibil și gaz pentru gătit. Este nevoie de mai mult, dar acest acord oferă rezultate care salvează vieți. Ajutoarele de primă necesitate intră în Gaza, iar ostaticii ies de acolo”.

Coșul de cumpărături, mai ieftin în Ungaria decât în România | Experiment Libertatea
Recomandări
Coșul de cumpărături, mai ieftin în Ungaria decât în România | Experiment Libertatea

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul dintre Israel și Hamas

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (13)

K476   •   27.11.2023, 23:10

Vorbe goale. Secretarul de stat este inchinator la sinagoga si sustine pedeapsa colectiva si masacrul. Solutia finala pentru ei este stergerea zonei de pe harta. Statul recunoscut de SUA in Palestina este al coloniei infiitate de britanici. Oficial ar fi niste rebeli separatisti. Un fel de afaceri interne.

Marica13   •   27.11.2023, 16:32

Bined cred că e depășit de situație Eu personal cred că e mult mult prea bătrân pentru această funcție

Simona.T   •   27.11.2023, 12:48

cre sa zica si el, sunt prezenti si ei in zona

Vezi toate comentariile (13)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
Viva.ro
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
FANATIK.RO
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Unica.ro
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Observatornews.ro
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua
HOROSCOP
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI