Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a transmis că cei doi șefi de stat vor purta discuții, printre altele și pe tema tensiunilor de la granița Ucrainei, precum şi despre implementarea înţelegerilor convenite la summitul lor desfăşurat în iunie la Geneva.

Vladimir Putin a propus săptămâna aceasta NATO semnarea unui pact de securitate care să nu permită aderarea Ucrainei şi Georgiei la această alianţă. Putin a acuzat Alianța Nord Atlantică de faptul că a încălcat un angajament luat după încheierea Războiului Rece, care spune că organizația nu se va extinde către Est.

Mai mult, liderul de la Kremlin a declarat că desfăşurarea de armament ofensiv occidental în Ucraina este pentru Moscova una dintre „liniile roşii”.

Summitul bilateral are loc în contextul în care publicația Washington Post a relatat, potrivit unui înalt responsabil american care a vrut să rămână anonim, că Moscova se pregătește că atace Ucraina cu peste 100 de batalioane estimate la 175.000 de soldați, precum și cu tancuri sau artilerie.

De partea cealaltă, Moscova a dezminţit că ar avea intenţia de a invada Ucraina şi susţine că, dimpotrivă, ucrainenii sunt cei care îşi concentrează forţele pentru un atac asupra regiunilor controlate de separatiştii proruşi.

Diplomația rusă a mai precizat că poate să îşi deplaseze trupele cum doreşte pe teritoriul propriu şi că acestea nu reprezintă nicio ameninţare externă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News