Într-o conferință de presă, la încheierea summitului NATO, Biden, 81 de ani, a spus că a fost supus la trei examinări neurologice semnificative și intense, ultimul în februarie, iar medicii i-au spus că „sunt în formă bună”.
„În fiecare zi sunt înconjurat de medici buni. Dacă ei cred că există o problemă, vă promit – chiar dacă nu cred că este o problemă – că voi face din nou un examen neurologic. Nimeni nu sugerează asta chiar acum”, a spus Biden.
Biden a precizat că este „testat în fiecare zi cu privire la capacităţile mele neurologice”, ca urmare a „deciziilor pe care le iau în fiecare zi”.
„Nu mă opun, dacă medicii mei îmi spun că ar trebui să fac un alt examen neurologic, îl voi face”, a adăugat Biden.
În timpul conferinței de presă, liderul democrat, confruntat cu un vârtej de întrebări în jurul sănătății sale mintale, a încurcat-o pe vicepreședinta Kamala Harris cu Donald Trump.
De asemenea, cu câteva ore înainte, Biden l-a numit pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski „președintele Putin”.
„Și acum vreau să dau cuvântul preşedintelui Ucrainei, care are mult curaj şi determinare. Doamnelor şi domnilor, preşedintele Putin!”, a spus Joe Biden, în timp ce îl întâmpina la summit pe şeful statului ucrainean, după care s-a corectat.