„Astăzi am avut două convorbiri cruciale: una cu membrii Congresului, a doua cu șefi de state din UE și NATO despre situația din Ucraina. În ciuda eforturilor Rusiei de a ne divide, vă pot spune că nu a reușit, suntem uniți și determinați”, a spus Biden.

Totodată, președintele a respins alegațiile Rusiei potrivit cărora Ucraina ar fi responsabilă de ”un genocid” în regiunea separatistă Donbas.

Vedem dezinformări și încercări ale Rusiei de a prezenta fapte false în Donbas„, a spus liderul de la Casa Albă, dând ca exemplu grădinița bombardată joi în estul Ucrainei, despre care forțele de ocupație ruse au spus că a fost atacată de ucraineni, în timp ce ucrainenii și SUA spun că a fost atacată de separatiștii proruși.

Să crezi că Ucraina ar ataca e ilogic, e înconjurată de 150.000 de trupe rusești„, a mai spus Biden, punctând că trupele din Rusia sunt în desfăşurate la graniţa dintre Belarus şi Ucraina, frontiera ruso-ucraineană, dar și în Crimeea şi Marea Neagră.

Apoi, Biden a avertizat: „Credem că Rusia va ataca Ucraina în următoarele zile, iar ținta e ținta Kiev, un oraș cu 2.8 milioane de locuitori”, adugând că, dacă Rusia își urmează planurile, „va fi responsabilă de o catastrofă”.

Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie
Recomandări
Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie

SUA nu vor trimite trupe în Ucraina, dar vor trimite arme defensive, ajutor umanitar și financiar și vor apăra fiecare centimetru din teritoriile statelor membre NATO învecinate, a mai spus președintele SUA.

„Rusia poate încă să aleagă diplomația. Nu este prea târziu să dezescaladeze și să se întoarcă la masa negocierilor. Azi-noapte, Rusia a fost de acord ca secretarul de stat Antony Blinken și ministrul de externe Serghei Lavrov să se întâlnească pe 24 februarie în Europa”, a spus Biden, care a subliniat că, dacă până atunci Rusia va lua o acțiune militară, „va fi clar că a trântit ușa diplomației” și „va plăti un preț mare pentru asta„.

Întrebat de un jurnalist prezent la conferința de la Casa Albă dacă are vreo indicație că Vladimir Putin a luat deja decizia de a invada Ucraina, Joe Biden a răspuns:

Sunt convins că Putin a luat decizia de a ataca Ucraina. Avem motive să credem asta.

Joe Biden a fost întrebat și de exercițiile cu armament nuclear pe care președintele Rusiei le va superviza personal sâmbătă. Președintele american a spus că nu crede că Putin „se duce doar să contempleze folosirea rachetelor”, ci va încerca să transmită un mesaj prin asta, încearcând să convingă lumea că poate schimba „dinamica” în Europa.

Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO
Recomandări
Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO

Un oficial al Casei Albe a confirmat că Joe Biden va discuta „vineri după-amiază”, cel mai probabil vineri seară ora României, „cu liderii transatlantici despre acțiunile militare ale Rusiei de la granița cu Ucraina și despre continuarea eforturilor noastre diplomatice și de descurajare”, potrivit ABC News.

Discuția vine la o zi după ce președintele american a declarat că toate indiciile arată că Rusia va ataca Ucraina „în următoarele zile”, iar SUA au motive să creadă că Rusia e angajată într-o operațiune de înscenare pentru a genera un pretext să atace Ucraina.

„Toate indiciile pe care le avem arată că rușii sunt pregătiți să intre în Ucraina, să atace Ucraina”, a spus președintele SUA, când a fost întrebat despre subiect de jurnaliști, la Casa Albă.

O conversație într-un format similar a avut loc și în urmă cu o săptămână, pe 11 februarie, când Biden le-ar fi spus aliaților europeni că Vladimir Putin e decis să invadeze Ucraina.

Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat joi, în fața Consiliului de Securitate al ONU, că informațiile pe care SUA le au indică faptul că forţele ruseşti de la frontierele Ucrainei, „inclusiv forţe terestre şi avioane, se pregătesc să lanseze un atac împotriva Ucrainei în următoarele zile.

Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile
Recomandări
Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile

„În ultimele luni, fără provocare sau justificare, Rusia a comasat peste 150.000 de soldați în apropierea Ucrainei. Rusia spune că își retrage acele forțe, noi nu vedem asta pe teren”, a declarat Antony Blinken, care a adăgat că SUA au informații că Rusia se pregătește ca „în următoarele zile” să lanseze în Ucraina o invazie la scară largă, care implică trupe terestre, avioane și nave.

Antony Blinken se va întâlni săptămâna viitoare cu ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, „cu condiția să nu mai existe o invazie rusă în Ucraina”, a informat joi purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Ned Price.

Situația din Ucraina în centrul atenției și la conferința de securitate care începe de vineri la München. Vor fi prezenți secretarul de stat Antony Blinken și vicepreședintele Kamala Harris, alături de cancelarul german Olaf Scholz, secretarul de externe al Marii Britanii, Liz Truss, și președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski

Miniștrii de externe ai celor mai dezvoltate națiuni (G7) urmează să abordeze pe larg în cadrul conferinței de patru zile, fiind programate discuții privind eforturile de a determina Rusia să dezescaladeze tensiunile și modalități de consolidare a securității europene.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Viva.ro
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Observatornews.ro
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI