Comentează- John Baj Palmer stă de mulţi ani în România, unde antrenează tineri în arta jongleriei cu foc
- Trupa lui e în permanenţă schimbare, la fel ca şi ideile lui de spectacol, însă toţi au ceva în comun: pasiunea pentru foc şi dans
- Libertatea a încercat să afle câteva din motivele care au făcut acest personaj excentric să aleagă România
Când l-am întrebat pe John Baj Palmer cum a început pasiunea lui pentru foc, s-a uitat în ochii mei şi a răspuns fix aşa:
„Acum vreo mie de ani am văzut un spectacol cu foc minunat. Din păcate, mulţimea a speriat dragonul, dar pe mine m-a marcat într-un mod deosebit de plăcut”.
Am zâmbit şi am aşteptat să îmi dau seama dacă glumeşte sau nu. Nici acum nu ştiu. Iar asta face parte din farmecul lui aparte. Cu el, a reuşit în ultimii ani să strângă alături o mulţime de tineri pasionaţi de dans, de foc, de teatru şi de cele mai neconvenţionale forme de artă.
Se cunosc puţine despre John şi ce exact a făcut în aceşti ultimi o mie de ani. Dar ultimii 16 şi-i i-a petrecut în România. A venit din Londra şi s-a împiedicat, cumva, de ţara noastră în drum spre Turcia.
„Am ajuns în Croaţia, am făcut stânga şi m-am nimerit în România. Eram în drum spre Turcia pentru a petrece iarna acolo, dar am întâlnit nişte tineri încântători, care vorbeau o engleză minunantă aşa că am rămas. În Turcia n-am mai ajuns”, povesteşte el.
L-am întâlnit într-o seară în curtea unei fabrici de bere artizanală. La lăsarea întunericului, aici exersează alături de trupa lui, Drumnfire. De fapt, exersează este mult spus. El este Organizatorul. Cu majusculă.
„Cu o atitudine foarte tipică pentru europenii de mai la nord faţă de organizare, care am descoperit cu tristeţe că lipseşte în România, am ajutat câţiva dintre aceşti tineri talentaţi să-şi dezvolte iscusinţa”, spune el râzând.
O pasiune comună: focul
Pentru John, totul a pornit de la pasiunea lui cea mai mare: percuţia. Mai exact, tobele la care se cântă cu palmele. A început să incorporeze tot mai multe elemente până când a ajuns la foc.
„Tobele şi focul în noapte e ceva atât de primitiv, de bază, încât nimeni nu-i poate rezista. Prima dată când am făcut oameni care dansează cu focul am fost atât de impresionat, încât am petrecut restul săptămânii bătându-i la cap: arataţi-mi cum faceţi asta! Şi de atunci am devenit dependent”, a povestit John, pentru Libertatea.
De-a lungul anilor, prin trupă au trecut mulţi. E un fel de şcoală. Îi uneşte o pasiune pentru foc şi pentru spectacol.
„John m-a inspirat foarte mult şi avea nişte idei nemaiîntâlnite, nemaivăzute, nemaiauzite. Cu ideile lui măreţe şi cu toţi oamenii de care dispunem am zis hai să vedem ce putem face”, povesteşte Ştefan. De 6 ani a descoperit jongleria cu foc, după ce a văzut un spectacol în Vama Veche.
Un început similar l-a avut şi Ananda, tot în Vama Veche. „Mi-am dat seama că este o modalitate de a face mişcare. Am încercat şi după primul contact cu focul m-am cam îndrăgostit. Irecuperabil”.
„Focul trebuie respectat”
„Până acum câţiva ani, mi-a fost foarte frică de foc. Acum când dansez cu focul simt că devin ca un soare care radiază lumină şi iubire. Focul îmi aduce foarte multă bucurie”, povesteşte Andreea.
„Respect focul foarte mult, îl iubesc foarte mult, la fel ca şi apa, aerul şi pământul. Ne înţelegem bine”, spune şi Oana.
„Te ţine în momentul prezent, să te focusezi strict pe ceea ce faci, altfel nu o să-ţi iasă absolut nimic. Şi prin asta este o evadere. O meditaţie”, adaugă Alexandru.
Toţi încearcă să înveţe ceva nou de la John, care caută încontinuu noi moduri de a se reinventa.
„Văd atât de mult talent în România. Din păcate, situaţia economică nu ajută la promovarea creativităţii artistice. Oamenii sunt atât de ocupaţi doar încercâd să supravieţuiască, să se hrănească, să se îmbrace, că nu mai au timp sau energie pentru vreun demers artistic”.