”Am oprit temporar dozarea suplimentară în toate testele noastre clinice ale unui vaccin experimental împotriva COVID-19, inclusiv toate testele din faza a treia, din cauza unei boli inexplicabile a unui participant”, a anunţat într-un comunicat Johnson & Johnson.
Reprezentanții
companiei au mai precizat că boala participantului la teste a fost examinată de
medicii personal, precum și de cei din partea unui consiliu independent de
monitorizare a siguranţei.
Johnson&Johnson
este una din numeroasele companii care concurează la nivel mondial pentru
producerea primului vaccin anti-COVID-19.
În momentul de față, vaccinul produs de această companie se află în faza a treia a procesului, cea în care vaccinul este administrat la mii de participanţi şi testat pentru a se verifica eficienţa şi siguranţa sa, în timp ce o serie de alţi participanţi primesc un tratament placebo.
În luna
septembrie, Johnson & Johnson a informat că 60.000 de persoane de pe trei
continente vor participa la faza a treia a studiului.