Joia Mare, Joia Patimilor sau Joia Neagră prăznuiește spălarea picioarelor apostolilor de către Iisus, Cina cea de Taină în care s-a instituit Taina Sfintei Împărtășanii. În Joia Mare, românii mergeau la cimitir, curățeau mormintele și aprindeau candele, preoții pomeneau morții și stropeau mormintele cu vin. În unele sate, se aprindeau focuri, tot pentru sufletul morților.
Nimic din toate astea nu mai sunt posibile acum, din cauza coronavirusului. Bucureștenii au încercat însă să ajungă până la poarta cimitirului, chiar dacă știau de restricții, măcar să cumpere o lumânare. Au schimbat câteva vorbe cu portarul, printre gardurile cu lacăt și s-au întors acasă mai aplecați de spate.
„Poate așa scăpăm mai repede de boala asta”
În fața cimitirului Ghencea mai sunt doar vânzătorii de la cele două magazine cu flori și obiecte de pompe funebre. Portarul ne spune din spatele gardului că au mai venit oameni cu speranța că vor fi lăsați să aprindă o lumânare.
„Și tineri, și în vârstă. Au mai venit, dar nu mulți. Erau supărați că nu puteau intra, dar astea sunt regulile. De obicei veneau să facă curățenie, așa se face înainte de Paște”, și cu un baston bate în tabla agățată pe poartă, pe care sunt lipite restricțiile.
O femeie coboară repede dintr-un taxi să cumpere lumânări. „Am aici toată familia. Am trecut repede să le rog pe doamnele de aici să-mi aprindă o lumânare. Ce să facem…”, spune femeia și urcă repede în mașină.
Patru oameni ies de la o înmormântare. Împietriți, singuri. În noile condiții, cel mai bine e să-ți dorești să n-ai motive să ajungi în curtea cimitirului. Doamna care ține magazinul de pompe funebre de 40 de ani nu-și amintește să mai fi fost vreodată o perioadă așa liniștită: „Tot mai venea cineva să cumpere o floare, ceva. Acuma nimica…” Intervine și soțul ei: „Lasă, poate așa scăpăm mai repede de boala asta. Am femei în vârstă care nu înțeleg de ce nu pot veni la cimitir. Dar e mai bine așa…”
Un alt bărbat urcă într-un taxi, dezamăgit de porțile închise: „Virusul ăștia ne-au arestat morții… E ca la pușcărie!”
Un alt bărbat deschide portiera din spate și încearcă o glumă: „Dar măcar mormintele au distanța de doi metri între ele!”
Cu floarea în sacoșă, în față la “Bellu”
În fața Cimitirului Bellu, o doamnă cu mască pe față, se plimbă în sus și în jos, cu o sacoșă în care are o floare.
„Nu avem voie, toată lumea știe. Eu am venit să-i dau doamnei care lucrează aici o floare să mi-o pună pe mormânt. Ne știm de multă vreme și mă ajută. Altfel, regulile sunt clare, nu avem ce căuta în cimitir și ar trebui să le respecte toată lumea. Sunt furioasă pe măsurile de Înviere. Ar trebui toată lumea să stea acasă. M-aș muta de la ortodocși dacă aș putea”, e revoltată doamna Anca.
Are 72 de ani și mai mulți membri din familie sunt îngropați la Bellu. Din curtea cimitirului, apare o femeie măruntă, îmbrăcată în negru. Doamna Anca îi dă sacoșa și o roagă: „Dacă puteți și vineri să aprindeți o candelă…”
Cimitirele vor rămâne închise pe toată durata situației de urgență. Au acces doar persoanele care trebui să participe la o înmormântare, dar nu mai mult de opt oameni.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro