Josef Fritzl e condamnat la închisoare pe viaţă
“Monstrul din Austria”, aşa cum a fost numit Fritzl, bărbatul care timp de 24 de ani şi-a sechestrat fiica şi a violat-o în repetate rânduri, şochează din nou, cruzimea lui întrecând orice limită. Un tânăr de 19 ani, pe nume Patrick Jakob, care în închisoarea St. Poelten, din Austria, a împărţit celula timp de trei luni cu Fritzl, a povestit pentru tabloidul The Sun că “monstrul” avea un plan cum să scape de familia din pivniţă.
“Fritzl mi-a spus că se săturase să ducă o viaţă dublă şi că voia să se odihnească. Mi-a povestit că opţiunea cea mai bună pentru a scăpa de ei era să îi omoare şi să îi pună în acid, astfel toate urmele familiei lui secrete ar fi fost distruse şi nimeni nu ar fi aflat nimic despre ororile pe care le-a comis. Avea toate detaliile puse la punct”, a povestit Jakob.
Din relaţia incestuoasă dintre Fritzl şi fiica lui, Elizabeth, au rezultat şapte copii, dintre care unul a murit, trei au rămas prizonieri în pivniţă, iar trei au fost crescuţi la suprafaţă de bunica lor, Rosemarie.
Aceasta este pivniţa unde Elizabeth şi copiii săi au fost închişi timp de 24 de ani |
Condamnat pentru că şi-a sechestrat şi şi-a violat fiica timp de 24 de ani
Josef Fritzl din Amstetten, Austria, a fost condamnat la închisoare pe viaţă, după ce, în urmă cu doi ani, a ieşit la iveală faptul că şi-a sechestrat şi şi-a violat fiica, Elizabeth, timp de 24 de ani. Ea a devenit captivă la 18 ani, când tatăl ei a rugat-o să îl ajute să care ceva în pivniţă. În momentul în care au ajuns acolo, fata a fost închisă şi nu a văzut lumina zilei mai mult de două decenii. În acel loc, Elizabeth a fost bătută şi violată în mod repetat. În pivniţă a şi născut 7 copii, asistată de Fritzl.