Niciun motiv pentru anularea deplasării nu a fost comunicat de partea chineză. Decizia vine în timp ce Europa încearcă să reducă riscurile create de relația sa economică strânsă cu China, pe care UE l-a numit „concurent economic și rival sistemic”.

„Din păcate, am fost informați de omologii chinezi că datele preconizate săptămâna viitoare nu mai sunt posibile și acum trebuie să căutăm alternative”, a spus purtătorul de cuvânt Nabila Massrali pentru Reuters.

Ministerul Afacerilor Externe de la Beijing nu a fost disponibil pentru a face precizări privind deciziile anulării vizitei oficiale a înaltului reprezentant al UE pentru afaceri externe.

Ambasadorul UE la Beijing, Jorge Toledo, a declarat duminică la Forumul Mondial pentru Pace de la Beijing că China și Europa vor avea probabil două dialoguri în persoană în septembrie, unul pe economie și comerț și altul pe probleme digitale, înainte de un summit al liderilor de la sfârșitul anului.

„Vrem să ne angajăm cu China, dar avem nevoie de progres și avem nevoie de el în acest an”, a spus Toledo.

Este pentru a doua oară în acest an când călătoria lui Borrell la Beijing a fost anulată. El nu a putut veni în aprilie după ce a fost testat pozitiv pentru COVID-19.

Ilie Bolojan și Cseke Attila, despre reforma administrației publice locale: „Număr maxim de angajați la primării și CJ-uri”. Ce decizii s-au mai luat
Recomandări
Ilie Bolojan și Cseke Attila, despre reforma administrației publice locale: „Număr maxim de angajați la primării și CJ-uri”. Ce decizii s-au mai luat

Într-un discurs pregătit pentru călătoria din aprilie, Borell urma să spună că UE nu poate avea încredere în China dacă nu caută pacea în Ucraina. China a spus că dorește să negocieze pacea în Ucraina, dar un plan de pace prezentat în februarie nu a primit sprijin din partea Rusiei și a Ucrainei.

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.