Oficialul european a spus săptămâna trecută într-un discurs de la Academia Diplomatică Europeană din Bruges, Belgia, că Europa este „o grădină”, iar cea mai mare parte a lumii este o „junglă” care „ar putea invada grădina”.

„Grădinarii ar trebui să aibă grijă de grădină, dar nu vor proteja grădina construind pereți. O grădină mică și drăguță, înconjurată de ziduri înalte, pentru a preveni intrarea junglei, nu va fi o soluție. Pentru că jungla are un capacitate puternică de creștere, iar zidul nu va fi niciodată suficient de înalt. Grădinarii trebuie să meargă în junglă. Europenii trebuie să fie mult mai implicați cu restul lumii. Altfel, restul lumii ne va invada”, a declarat șeful diplomației UE.

Ministerul de Externe din Emiratele Arabe Unite consideră că afirmațiile lui Borrell sunt „nepotrivite și discriminatorii” și „contribuie la agravarea climatului de intoleranță și discriminare la nivel mondial”, relatează agenția de presă de stat de la Abu Dhabi, WAM, citată de Reuters.

Ulterior, Josep Borrell a precizat că prin declarațiile sale a vrut să respingă ideea de „Europa fortăreață” și să-i încurajeze pe studenți să fie implicați la nivel mondial. Oficialul european a negat caracterul rasist al afirmațiilor lui.

Foto: EPA

 
 

Urmărește-ne pe Google News