„Trebuie să fim pregătiți să primim cinci milioane de oameni. Știm că în timpul crizei siriene din anii 2015-2016, care a fost criza migranților în Europa, vorbeam despre 1,5 milioane de oameni. Acum va fi mult mai mult”, le-a spus reporterilor șeful diplomației europene.
Josep Borrell a precizat că UE trebuie să mobilizeze nu doar ajutorul umanitar, ci și resursele blocului comunitar pentru a sprijini țările membre care se învecinează cu Ucraina și care primesc refugiați.
„Trebuie să mobilizăm toate resursele UE pentru a ajuta acele țări care primesc oamenii (refugiații din Ucraina, n.r.). Vom avea nevoie de mai multe școli, mai multe centre de primire – mai mult din toate”, a punctat șeful diplomației europene.
Borrell a promis, de asemenea, un control mai atent al banilor europeni cheltuiți pentru ajutorarea acelor state membre care au sprijinit Rusia în mod diplomatic sau s-au abținut de la a condamna invadarea Ucrainei de către Moscova.
Duminică, 6 martie, Înaltul Comisar al Agenției ONU pentru Refugiați, Filippo Grandi, a declarat că peste 1,5 milioane de refugiați din Ucraina au trecut în țările vecine în doar zece zile, descriind situația drept „criza refugiaților din Europa cu cea mai rapidă creștere de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace”.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!