Şeful diplomaţiei europene a spus că UE a prevăzut un miliard de euro sprijin militar pentru a ajuta Ucraina să-şi apere teritoriul, o sumă care „nu este foarte mare”, dar care va servi în mod prioritar pentru livrarea de „arme uşoare defensive, care au demonstrat o eficienţă extraordinară”.

El a explicat că Ucraina a inventat o nouă formă de a purta război, cu unităţi de infanterie uşoară desfăşurate în jurul drumurilor, „care aduce puţin cu vechiul război de gherilă, dar cu armament suficient de sofisticat” şi care a dat rezultate bune în oprirea coloanelor de blindate ale armatei ruse.

Borrell a participat marţi la un dialog cu eurodeputaţii privind Busola strategică, noul plan care în termen de zece ani ar urma să facă UE mai autonomă în materie de apărare.

„Nu există o alternativă la NATO” pentru apărarea Europei

Înaltul Reprezentant UE a subliniat, pe de altă parte, că „nu există o alternativă la NATO” pentru apărarea Europei. În acest context, el afirmă că s-a reuşit o apropiere între NATO şi UE, „eliminând temerile”.

„Cred că am reuşit să eliminăm temerile şi să ne dăm seama că NATO nu ne va rezolva toate problemele de securitate. Ca să putem face asta eficient şi economic, dar şi rapid, trebuie să desfăşurăm capacităţi pe care nu le aveam astăzi şi ca aceste capacităţi să devină interoperabile. Nu e vorba de crearea unui NATO intereuropean şi nici de slăbirea NATO”, a dat el asigurări.

Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO
Recomandări
Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO

Borrell a subliniat că „nu putem aştepta ca desfăşurarea militară a SUA în Europa să substituie carenţele noastre, de aceea vorbim despre întărirea capacităţilor noastre militare (…)”. „După Al Doilea Război Mondial, ne-am obişnuit să trăim sub umbrela SUA”, a atras atenţia şeful diplomaţiei UE, adăugând că acum scenariul este diferit şi impune o responsabilitate majoră.

Borrell a mai spus că Busola strategică este „un plan ambiţios de întărire a securităţii şi apărării” până în 2030, dar că el trebuie pus în practică pentru a fi mai mult decât „un document ţinut într-un sertar”.

„Principalele acţiuni care trebuie puse în practică se vor întâmpla în următorii doi-trei ani, înainte de sfârşitul mandatului acestui Parlament”, le-a spus şeful diplomaţiei UE eurodeputaţilor, precizând că primul exerciţiu militar ar trebui să poată fi organizat în termen de un an.

„Eu sper că în următoarele luni vom avea scenarii operaţionale şi primul exerciţiu operaţional se va ţine nu mai târziu de un an”, a mai spus Josep Borrell, dându-le întâlnire eurodeputaţilor peste un an pentru a discuta câte din aceste intenţii s-au transformat în realitate.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Știrileprotv.ro
Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI