Borrell a făcut această declarație în contextul în care miniștrii de externe ai țărilor din cadrul G7 – grupul celor mai industrializate state, care reunește Franța, Germania, Italia, Marea Britanie, Canada, SUA, Japonia și UE – s-au întâlnit în Germania pentru a promite sprijin Kievulului în următoarele luni, de iarnă.
„(Rusia) distruge țara în mod sistematic”, a declarat Borrell. „Milioane de ucraineni nu mai au acces la electricitate. Iar ceea ce Putin este dispus să facă este să cufunde țara în întuneric pe timp de iarnă, ceea ce este o crimă de război”, a adăugat șeful politicii externe a blocului comunitar.
Putin „aștepta ca generalul Iarnă să sosească pentru a sprijini armata rusă”, a adăugat Borrell.
Miniștrii de externe din G7 și-au exprimat îngrijorarea cu privire la penuria de alimente și la criza energetică, în timp ce Rusia își continuă atacurile asupra infrastructurii civile.
„Nu vom permite ca brutalitatea acestui război să ducă la moartea în masă a persoanelor în vârstă și a copiilor, a tinerilor sau a familiilor în următoarele luni de iarnă”, a declarat ministrul de externe al Germaniei, Annalena Baerbock.
În ciuda progreselor trupelor ucrainene pe fronturile din nord-est și sud-est, observatorii anticipează în continuare o iarnă grea pentru soldați și civili.
4,5 milioane de ucraineni, fără curent electric
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că peste 4,5 milioane de persoane au rămas temporar fără acces la electricitate în urma recentelor atacuri rusești. Primarul Kievului, Vitali Klitschko, a afirmat că numai în capitală, 450.000 de apartamente au rămas vineri fără curent electric.
„Simplul fapt că Rusia recurge la terorismul energetic arată slăbiciunea inamicului nostru”, a declarat Zelenski, în discursul său video de joi seară.
„Ei nu pot învinge Ucraina pe câmpul de luptă, așa că încearcă să ne înfrângă poporul în acest fel”, a adăugat liderul de la Kiev.
Aliații din G7 s-au angajat să furnizeze generatoare, încălzitoare, containere de locuințe, corturi, paturi și pături, printre articolele care vor face parte dintr-un pachet de ajutor de iarnă.
Dar moralul în armata ucraineană este ridicat, în timp ce forțele Kievului se pregătesc pentru o bătălie crâncenă de recucerire a Hersonului, după ce autoritățile ruse marionete ale orașului au reînnoit apelurile de evacuare a civililor.
Există informații potrivit cărora este posibil ca trupele ruse să părăsească orașul ocupat Herson, din sudul Ucrainei. Se presupune că soldații ruși își vor muta pozițiile defensive de pe malul vestic al râului Nipru, într-o retragere potențial majoră.
Guvernul de la Kiev și aliații săi occidentali au rămas prudenți, sugerând că Rusia ar putea pregăti o capcană pentru trupele ucrainene care avansează.
De asemenea, Ucraina a condamnat „ferm” armata rusă pentru „strămutarea forțată în masă” a mii de locuitori din Herson. Administrația regională instalată de Kremlin a mutat deja zeci de mii de civili din oraș, invocând amenințarea unui bombardament amplificat.
Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a declarat joi că Kievul este „capabil” să recucerească Hersonul.
Foto: EPA
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina