Intrunit pentru prima data dupa mai bine de doua decenii, tribunalul tiganesc din comuna Grajduri, judetul Iasi, a pedepsit crunt doua familii care s-au luat la bataie saptamana trecuta: amenzi de 5.000 de euro, iar doi tineri au fost biciuiti.
Saptamana trecuta, noua membri din doua familii de rromi din localitatea ieseana Grajduri s-au batut cu bate si sabii. Suparata ca asociatii folosesc o limuzina luata in leasing pe numele firmei, familia Istrate Stanescu a intrat in casa familiei lui Iorgu Stanescu si i-au distrus-o. Membrii familiilor s-au luat la bataie, iar pentru a-i potoli au fost trimisi 60 de politisti si s-au tras cinci focuri de arma. Nervos fiindca l-au facut de rusine, bulibasa Ferdinand Stanescu a luat o masura pe care nu a mai aplicat-o de 20 de ani: a convocat tribunalul tiganesc, numit stabor. Astfel, in noaptea de vineri spre sambata, membrii celor doua familii au fost ridicati de acasa in cel mai mare secret si dusi la marginea unei paduri unde au fost judecati la lumina focului.
Bulibasa Stanescu a dat sentintele
‘Am ascultat variantele ambelor parti si am ajuns la concluzia ca motivul bataliei a fost orgoliul celor doua tabere, au facut o demonstratie de forta. Scandalul a fost intre doua familii, dupa ce aia din familia lui Istrate Stanescu au intrat cu forta in casa cumnatului meu, Iorgu Stanescu. Nu a fost vorba de bani, femei, casatorii de copii sau afaceri. Fiecare familie a primit cate o amenda de 5.000 de euro si doi dintre ei au primit 15 lovituri de bici dupa judecata. Au promis toti in fata staborului ca vor fi tigani model de acum inainte’, a spus bulibasa Ferdinand Stanescu. ‘Am declarat si la politie ca a fost aplanat conflictul. Nu e posibil sa se intample asa ceva la Grajduri, deoarece aici este una dintre cele mai linistite comune de tigani din Romania’, a mai spus liderul rromilor din Grajduri.
Coca Romeo