Serviciul US Marshals a declarat pentru CBS News că ofițerii au arestat-o, vineri dimineață, pe judecătoarea Hannah Dugan.

Într-o postare pe X, ștearsă la câteva minute după publicare, directorul FBI, Kash Patel, a susținut că Dugan l-a ajutat pe Eduardo Flores-Ruiz, un cetățean mexican acuzat de trei fapte, să plece din sala de judecată.

Flores-Ruiz s-a prezentat în fața instanței din Milwaukee pentru o audiere programată pe 18 aprilie, iar ulterior a fost reținut de autoritățile pentru imigrație.

 

Publicația Milwaukee Journal Sentinel a relatat că în ziua respectivă, agenți ai Serviciului pentru Imigrație și Control Vamal al SUA (ICE) au sosit la tribunal, iar Dugan i-a direcționat spre biroul judecătorului-șef.

În timp ce agenții se aflau în acel birou, potrivit ziarului, Dugan i-ar fi îndrumat pe Flores-Ruiz și pe avocatul acestuia către o ușă laterală a sălii de judecată, pentru a ieși neobservați.

Experiment Libertatea. Cum sunt preţurile la alimente în Bulgaria faţă de România, în pieţe şi la hipermarket. Marile surprize de la raft
Recomandări
Experiment Libertatea. Cum sunt preţurile la alimente în Bulgaria faţă de România, în pieţe şi la hipermarket. Marile surprize de la raft

Journal Sentinel notează că Dugan a contestat relatarea publicației, însă nu a oferit detalii suplimentare.

Potrivit ziarului, acuzațiile aduse lui Flores-Ruiz provin dintr-o altercație între colegi de apartament, petrecută în luna martie.

Un judecător american a interzis administraţiei Trump să expulzeze rapid sute, dacă nu chiar mii, de migranţi în alte ţări decât cele de origine, fără a le oferi şansa de a demonstra că se tem să fie persecutaţi, torturaţi sau ucişi acolo.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.