Cuprins:
Magistratul, care a promovat anul trecut de la Judecătoria Buftea la instanța superioară ierarhic din Capitală, a anulat interceptarea în care Miruna Pascu o „învăța” ce să spună în fața anchetatorilor pe Rebecca Lăzărescu, iubita „oxicomană” a lui Vlad Pascu. Tânăra, minoră la acea vreme, era colaborator DIICOT.
Motivul invocat de judecătoarea Maria Ecaterina Humulescu-Stan e că una e supravegherea tehnică și alta e înregistrarea, astfel că procurorii trebuiau să solicite două mandate distincte în instanță, câte unul pentru fiecare operațiune.
În acest dosar, Vlad Pascu a fost trimis în judecată de DIICOT pentru trafic de droguri, mama acestuia (Miruna Pascu) pentru influențarea declarațiilor, iar tatăl său (Claudiu Mihail Pascu) pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
După tragedia din localitatea 2 Mai, acolo unde Vlad Pascu a lovit mortal cu mașina doi tineri, presa a publicat o înregistrare video în care acesta și prietena lui, Rebecca Lăzărescu, glumesc că ei sunt „oxicomani”, nu toxicomani, în timp ce consumă stupefiante.
Așa a rezultat un nou dosar penal pe numele lui Vlad Pascu, pentru trafic de droguri, al doilea după cel de ucidere din culpă.
Acesta este contextul în care Miruna Pascu a contactat-o pe Rebecca Lăzărescu, în încercarea de a o determina să le dea cât mai puține detalii anchetatorilor:
- „La data de 31.08.2023, prin intermediul unor mesaje transmise prin telefon, pe aplicația WhatsApp, (Pascu Miruna – n.r.) a amenințat pe persoana vătămată (Lăzărescu Rebecca – n.r.) cu posibilitatea generării unui scandal în mass-media, legat de dosarul în care (Lăzărescu Rebecca – n.r.) a fost trimisă în judecată pentru participarea la săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie, amenințare care i-a creat persoanei vătămate o stare de temere profundă.
- (Amenințarea a fost făcută de Pascu Miruna – n.r.) în scopul de a o determina pe (Lăzărescu Rebecca – n.r.), prin constrângere morală, să ia legătura cu ea pentru a purta o discuție cu privire la aspectele cunoscute de martora (Lăzărescu Rebecca – n.r.) despre istoricul de consumator și distribuitor de droguri al fiului său (Pascu Vlad Matei – n.r.)
- La data de 7.09.2023, în mod explicit, (Pascu Miruna – n.r.) a exercitat asupra martorei acte de constrângere morală și intimidare, speculând vârsta acesteia (minoră) și starea în care se afla, pentru a o determina să nu dea declarație de martor în dosarul nr. 861/D/P/2023 al DIICOT – Serviciul Teritorial Constanța, în care fiul său avea calitatea de inculpat (…) sau, în eventualitatea în care martora decidea să dea declarații, să declare în mod mincinos că episodul filmat în noaptea de 13/14.04.2023 – în care martora și Pascu Matei Vlad consumau droguri – era nereal sau să pretindă în fața organelor de urmărire penală că nu își amintește cele petrecute în acea noapte”, rețin procurorii în rechizitoriu.
Judecătoarea: „Caracterul special al procedurii nu permite derogări”
Judecătoarea de cameră preliminară din dosarul în care sunt judecați Vlad Pascu și părinții lui este soția judecătorului Gheorghe Stan de la Curtea Constituțională, fost șef al Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ).
Pe data de 10 septembrie 2024, magistratul Maria Ecaterina Humulescu-Stan a exclus interceptările pe care procurorii le-au obținut cu ajutorul Rebeccăi Lăzărescu și a restituit dosarul la DIICOT, pentru următoarele considerente:
- „Concret, în activitățile de interceptare a comunicațiilor și a oricărui tip de comunicare la distanță, localizarea și urmărirea prin mijloace tehnice a postului telefonic anterior menționat și, respectiv, supravegherea video, audio și prin fotografiere (a colaboratorilor și a activităților desfășurate de colaboratori) nu sunt incluse obținerea de fotografii sau înregistrări audio/video prin folosirea de dispozitive tehnice de către colaboratori.
- În aceste condiţii, se constată că judecătorului de drepturi și libertăți nu i s-a solicitat de către procuror să analizeze legalitatea şi oportunitatea efectuării de fotografii, înregistrări video sau audio de către colaborator, deși (…) sesizarea judecătorului de drepturi şi libertăţi în vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnică este obligatorie în cazul în care procurorul apreciază că este necesar ca investigatorul să poată folosi dispozitive tehnice de înregistrare, aceste dispoziţii legale instituind o procedură specială derogatorie de la dispoziţiile art. 139 din Codul de procedură penală (în cauză existând un mandat de supraveghere tehnică, emis în temeiul acestor din urmă dispoziţii).
- Astfel, fiind sesizat cu o cerere (…), la data de 6.09.2023, judecătorul de drepturi și libertăți a emis (…) pe o durată de 30 de zile, începând de la data de 6.09.2023 şi până la data de 5.10.2023, inclusiv, prin care a fost autorizată:
- Supravegherea audio, video sau prin fotografiere, precum şi localizarea sau urmărirea prin mijloace tehnice a investigatorului sub acoperire şi a colaboratorilor cu identitate reală
- Interceptarea comunicațiilor ori a oricărui tip de comunicare la distanță a convorbirilor purtate de la postul telefonic cu numărul de apel (…), utilizat de (Pascu Miruna – n.r.), precum şi localizarea sau urmărirea prin mijloace tehnice a postului telefonic menţionat;
- Supravegherea video, audio sau prin fotografiere, precum şi localizarea sau urmărirea prin mijloace tehnice a numitei (Pascu Miruna – n.r.) şi a persoanelor aflate în anturajul infracţional al acesteia, pentru faptele în legătură cu cauza.
- Corelând dispoziţiile (…) din Codul de procedură penală, se observă din cronologia textelor faptul că dispoziţiile art. 148, alin. (3) sunt subsecvente celor ale art. 139, relevând, astfel, un raport de la general la special, între supravegherea tehnică efectuată prin montarea dispozitivelor de înregistrare tehnică pe orice suport fix sau mobil şi supravegherea tehnică efectuată prin purtarea dispozitivelor de către investigator sau colaborator.
- Scopul reglementării art. 148, alin. (3) din Codul de procedură penală este oferirea unei protecţii ridicate persoanei vizate de ancheta penală, în considerarea caracterului deosebit de invaziv al metodei de cercetare speciale constând în folosirea unei persoane, investigator sau colaborator, pentru obţinerea de date şi informaţii cu privire la comiterea unei infracţiuni, prin efectuarea de fotografii, înregistrări video sau audio de către aceasta.
- Investigatorul sub acoperire sau colaboratorul poate purta dispozitive de înregistrare, aspect care reiese fără echivoc din dispoziţiile art. 148, alin. (3) din Codul de procedură penală, însă doar în condiţiile în care judecătorul de drepturi şi libertăţi apreciază că se respectă o proporţionalitate între gravitatea ilicitului penal suspectat şi ingerinţa puternică în viaţa privată (investigatorul ori colaboratorul, participând la ancheta penală ca interlocutori ai persoanei vizate de aceasta au, ab initio, posibilităţi sporite de a determina, de a surprinde, de a ocaziona, de a culege date şi informaţii, chiar fără a depăşi limitele unei anchete pasive, prin comparaţie cu un obiect sau o altă persoană care poartă tehnică de supraveghere fără cunoştinţa sa).
- Pornind de la interpretarea literală a textelor de lege, dispoziţiile art. 148, alin. (3) din Codul de procedură penală stabilesc necondiţionat şi fără excepţie că, în situaţia în care procurorul apreciază că este necesar ca investigatorul sub acoperire să poată folosi dispozitive tehnice pentru a obţine fotografii sau înregistrări audio şi video, este obligatorie sesizarea judecătorului de drepturi şi libertăţi în vederea emiterii unui nou mandat de supraveghere tehnică.
- Caracterul special al procedurii nu permite derogări, iar standardul constituţional şi convenţional de protecţie a libertăţilor individuale impune concluzia că, în cazurile în care procurorul recurge la procedura prevăzută de art. 148, alin. (3) din Codul de procedură penală, este obligat să sesizeze judecătorul de drepturi şi libertăţi chiar şi în cazul existenţei unui mandat de supraveghere emis anterior, exigenţă legală care, sub niciun temei, nu poate fi eludată”, notează judecătoarea Stan în motivarea consultată de Libertatea.
Rebecca, inculpată pentru tâlhărie și vedetă de videochat
După majorat, Rebecca Lăzărescu s-a apucat de videochat, în timp ce mama ei e consilier superior la Primăria Sectorului 1. Cele două sunt denunțătoare în dosarul lui Vlad Pascu.
Rebecca Lăzărescu este judecată pentru complicitate la tâlhărie, lipsire de libertate și alte infracțiuni, după ce în luna mai a anului 2022 a participat alături de 6 tineri la jefuirea unui coleg, pe care l-au bătut și l-au amenințat cu cuțitul pentru a-l deposeda de un telefon mobil și de a-i goli conturile.
Rolul Rebeccăi Lăzărescu a fost acela de a-l ademeni pe cel jefuit în subsolul unui imobil, ceilalți știind că acesta avea „o afinitate” pentru ea.
Din gașca extinsă a Rebeccăi Lăzărescu făceau parte Vlad Pascu, autorul accidentului mortal din Vama Veche, precum și dealerul de droguri Tudor Duma, zis „Maru”.
- „Inculpatului (Lăzărescu Rebecca Ioana – n.r.) i-a revenit rolul să afle parola de acces în telefon, aceasta putând face acest lucru profitând de apropierea ei de persoana vătămată, care i-a permis să observe ecranul telefonului mobil și să transmită parola, astfel cum reiese din declarația persoanei vătămate, precum și a inculpaților. Inculpații au realizat că nu va fi suficientă amenințarea verbală a persoanei vătămate pentru a o determina să le remită folosul material urmărit, ci era nevoie și de o recuzită corespunzătoare, fiind aduse în acest scop o lamă de cuțit și un baston telescopic.
- De asemenea, pe parcursul săvârșirii faptei a fost folosită, în mod spontan, de inculpatul (Antonescu Alexandru Andreas – n.r.) și lesa de câine ce se afla în subsolul imobilului, pentru a lovi persoana vătămată.
- În aceste împrejurări au fost proferate asupra persoanei vătămate amenințări la integritatea fizică, de asemenea, aceasta a fost lovită cu o curea peste picioare de (Antonescu Alexandru Andreas – n.r.) și amenințată cu un cuțit de (Gavrilă Andrei Marian – n.r.) și cu un baston telescopic de (Nedelcu Antonio Nicu Iulian – n.r.), în scopul deposedării acesteia de un telefon mobil marca iPhone 12 Pro Max – acesta fiind luat prin smulgere din posesia sa de către Pîrşoagă Carol George Comnen, aceste persoane solicitând totodată remiterea de către persoana vătămată a sumei de 3.000 de euro”, arată procurorii în rechizitoriul Rebeccăi Lăzărescu.
Cum o șantaja mama lui Vlad Pascu pe iubita „oxicomană” a acestuia
Miruna Pascu a contactat-o pe Rebecca, pe data de 7 septembrie 2023, și s-a apucat să o „învețe” ce să facă pe parcursul anchetei.
Miruna: Îți repet! Orice declarați voi, ca și între ghilimele martori, nu sunteți martori… voi cumva trebuie să fiți agățați toți pentru acele clipuri, vă repet, că nu există nimic altceva decât mizeriile alea după net.
Rebecca: Și, dar ce să…eu de asta voiam să vorbesc cu dumneavoastră… ce să le zic… dacă mă întreabă, ce să le zic?
Miruna: Nu le zici nimic! Le zici că făceați și voi mișto de ceilalți cum face toată lumea pe net… nu asta făceați de fapt?
Rebecca: Aa…adică să neg…filmulețele …
Miruna: Da… că poți să faci mișto, nu-i așa? Păi, tu vrei să spui că luați, voi luați nu știu ce căcaturi?
Rebecca: Nu știu, chiar nu știu dacă să mint sau într-adevăr în acel videoclip, dacă nu eram sub influență, nu-l făceam niciodată. Până la urmă… că na…
Miruna: Nu erai sub nimic! Nu trebuie să spui în viața ta așa ceva… draga mea, pentru că nimeni nu poate să spună după un clip.
Rebecca: Cum adică?!
Miruna: Într-un clip poți să fii orice… e ca și cum ai juca teatru, da?
(…)
Rebecca: Mie mi-e frică să nu mă ia pe mine după… dacă dau declarație falsă.
Miruna: Păi, aia o să ți se întâmple dacă vorbești așa, despre asta vorbesc. Tu de fapt te duci acolo ca martor și s-ar putea să nu mai ieși, dacă nu te duci cu avocatul, îți repet.
Rebecca: Păi, s-ar putea să nu mai ies dacă dau declarație mincinoasă.
Miruna: Nu, s-ar putea să nu mai ieși dacă dai declarație că nu știu ce făceai.
Rebecca: Adică? Ce făceam?
Miruna: Nu știu, tu știi… că eu nu știu ce făceai, că eu nu eram de față.
Rebecca: (oftează)
(…)
Miruna: Eu nu pot să te sfătuiesc cu nimic, eu pot să te sfătuiesc decât să-ţi aduci aminte cât mai puţin din perioada asta a ta din viață, îţi spun foarte sincer să o laşi cu totul deoparte pentru că uită-te unde a ajuns Vlad şi poţi să ajungi şi tu şi oricine în aceeaşi situaţie în primul rând, înţelegi? Iar în al treilea rând, cum să spun, într-un fel sau altul să spui ce vrei tu, dar nu că a devenit, că nu eraţi, cum să spun eu…terminaţi în halul în care aţi apărut în clipul ăla, de acolo nu vă mai salvează nimeni, măi copii.
Rebecca: Mda.
Miruna: Că toţi fac prostii, dar parcă nu cât le-aţi făcut voi de mari.
Rebecca: Aia e acum…
Miruna: Nu e aşa, că „aia e”. Vă poate costa mult sau vă poate costa puţin.
Rebecca: Da, o să văd, o să iau în considerare şi ce mi-aţi spus dumneavoastră şi o să iau cea mai bună decizie.
Miruna: Cea mai bună decizie, ţi-am zis, este când eşti pe nisipuri mişcătoare şi te mişti foarte ușor la suprafaţă şi să nu spui mai mult decât ceea ce e minimul necesar.
Rebecca: Bine, chiar o să iau în considerare.
Miruna: Pentru că dacă nu-ţi aminteşti nişte lucruri să ştii că poţi să mai vii odată, îţi mai aminteşti, mai iei pe altcineva, mai vine un avocat, te mai îndrumă, ai înţeles?
Rebecca: Da.
Miruna: Poţi să nu-ţi aminteşti nimic sau poţi să spui domne… nu-mi amintesc astăzi, dar uite, mă mai chemaţi odată, că nu poate să-ţi facă nimeni nimic.
Rebecca: Bine.
Miruna: Sau poți să-ți spui că-ți amintești, dar nişte lucruri nu mai ţin minte, domne că eram…. habar n-am ce am făcut, ne-am îmbătat, nu ştiu dacă am mai luat sau dacă n-am mai luat, nu mai ţin minte… treaba ta ţi-am zis… este la atitudinea ta şi la ce vrei tu să faci, dar crede-mă… Rebecca, dar ce aţi făcut voi… deci mizeriile care au apărut în presă, deci Vlad nu era aici dacă nu erau toate instagramurile alea şi Vlad nu era aici dacă nu era lăsat singur în nenorocita aia de casă… da, nu ştiu de câte ori te-ai întâlnit tu cu tată-su, că pe mine nu m-ai văzut niciodată la culoare.