Procurorii Parchetului National Anticoruptie (PNA) au formulat, marti, o cerere de recurs in anulare a hotararii de revocare a mandatului de arestare preventiva a judecatoarei Andreea Ciuca, pronuntata, luni noaptea, de Curtea Suprema de Justitie (CSJ). In aceste conditii, judecatoarea Andreea Ciuca asteapta decizia finala a CSJ in privinta punerii sale in libertate, ea aflandu-se la ora actuala in stare de arest preventiv. Reamintim ca fostul presedinte al Tribunalului Mures, judecatoarea Andreea Ciuca, a fost arestata la data de 5 iunie, de procurorii PNA, fiind surprinsa in flagrant, in timp ce primea suma de 210 milioane de lei de la administratorul unei firme de constructii. Ea a fost arestata preventiv pe o perioada de 30 de zile pentru luare de mita, primire de foloase necuvenite si trafic de influenta.

 
 

Urmărește-ne pe Google News