UPDATE 13:20: Noua conducere a Consiliului a susținut, astăzi, o scurtă declarație de presă.
Nicoleta Țînț a declarat că mandatul ei de un an va începe pe 7 ianuarie 2017 și că are convingerea că obiectivele pe care le-a punctat sunt priorități pentru toți colegii din Consiliu.
„Obiectivele pe care eu mi le-am propus sunt centrate pe realizarea unor măsuri concrete menite să asigure îndeplinirea efectivă a rolului constituțional de garanta, dar și pentru a consolida încrederea magistraților în capacitatea CSM de a gestiona corespunzător toate problemele din justiție.
Pentru atingerea fiecărui obiectiv este nevoie de echilibru, unitate, dialog și viziune pentru a putea face față tuturor provocărilor pe care anul 2020 ni le va aduce”, a declarat noul președinte CSM.
CSM a anunțat oficial alegerea judecătoarei Nicoleta Țînț în funcția de președinte al Consiliului Superior al Magistraturii.
Nicoleta Țînț a fost aleasă cu 15 la 4 voturi, după ce săptămâna trecută nu s-a reușit alegerea sa, înregistrându-se de trei ori egalitate la vot.
Procurorul Tatiana Toader a fost ales, marţi, vicepreşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), în cadrul şedinţei de plen.
Nicoleta Țînț este considerată apropiată a Liei Savonea, alături de judecătoarele Gabriela Baltag, Simona Marcu, Evelina Oprina și Mariana Ghena. Nicoleta Țînț, de la Curtea de Apel Brașov, este membru al CSM din ianuarie 2017, potrivit G4Media.
Consiliul Superior al Magistraturii are în componenţă 19 membri: nouă judecători şi cinci procurori aleşi de magistraţi în adunările generale ale instanţelor şi parchetelor, doi reprezentanţi ai societăţii civile aleşi de Senat şi trei membri de drept – ministrul Justiţiei, preşedintele ÎCCJ şi procurorul general al României. Mandatul membrilor aleşi este de şase ani, fără posibilitatea reînvestirii.