Cele două companii sunt cercetate penal într-un dosar de corupție, iar procurorii DNA au cerut judecătorilor să-i împiedice pe oficiali celor două firme să le bage închidă.

Tel Drum, compania din Teleorman pentru care procurorii DNA au cerut joi blocarea procedurii de dizolvare sau lichidare nu este singura firmă din România care are astfel de probleme. Două mari companii cu contracte fabuloase în domeniul IT, Teamnet și Asesoft, se confruntă cu această problemă de nu mai puțin de zece luni. Iar măsura tocmai a fost prelungită, joi, cu alte două luni, de către magistrații de la Tribunalul Prahova.

”Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti, şi, în consecinţă: În baza art.493 alin.4 Cod proc. penală, prelungeşte măsura preventivă a interdicţiei iniţierii procedurii de dizolvare sau lichidare faţă de inculpatele persoane juridice S.C. ASESOFT INTERNATIONAL S.A., şi S.C. TEAMNET INTERNATIONAL S.A., pentru o durată de 60 de zile, începând cu data de 01 februarie 2017 până la data de 01 aprilie 2018 inclusiv” este decizia judecătorilor de la Tribunalul Prahova. Avocații celor două firme, despre care anchetatorii susțin că sunt controlate de dostulo deputat Sebastian Ghiță, pot contesta decizia. Au făcut acest lucru și anterior, însă fără succes.

Teamnet și Asesoft International au interdictia de a intra in dizolvbare s au lichidare din 29 martie anul trecut, după ce DNA a început urmărirea penală față de cele două firme pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la trafic de influenţă în formă continuată şi spălare a banilor în formă continuată, iar procurorii au dispus sechestru asigurător asupra bunurilor imobile aparţinând. Asesoft International până la concurența sumei de 13.299.972 lei şi asupra bunurilor deținute de S.C. Teamnet International S.A. până la concurenţa sumei de 23.195.578 lei.


Citește și: VIDEO EXCLUSIV/Testul suprem pe care l-a avut de trecut iubitul Andreei Marin. “Contează în primul rând părerea copilului meu!”

 
 

Urmărește-ne pe Google News