• Oprescu, spun judecătorii români, a transformat „o vizită oficială de stat” într-o „situație hilară”, din cauza felului în care el conducea primăria și din cauza  oamenilor pe care-i promova doar ca să-i aducă bani.

În 2013, în Primăria Bucureștiului avea loc o vizită oficială a unui oaspete străin. Primarul Sorin Oprescu făcea turul de onoare. La un moment dat, Oprescu a țipat pe hol, cât a putut de tare: „Grenadă!”. Oamenii au înghețat. 

„Serviciile de protecție au reacționat la nivelul misiunii”, a povestit, în fața instanței, fostul director al Poliției Locale a Municipiului București. Cu armele pregătite și aruncându-se în față, ca să-i protejeze pe demnitari, oamenii din serviciile speciale au avut câteva momente de tensiune crâncenă. Apoi însă, cei din servicii și-au dat seama că Oprescu își strigase șoferul, pe Cristian Stanca, cunoscut drept „Grenadă”. Primise această poreclă, „Grenadă”, pentru că era omul de încredere, cel care se arunca oriunde îl trimitea primarul și care, susține instanța, colecta o parte a banilor de mită. 

„Grenadă”, avansat de la șofer la referend și apoi inspector la „Cimitire”

Episodul i-a șocat pe judecătorii de la Curtea de Apel București, care l-au consemnat în motivarea condamnării lui Sorin Oprescu la 10 ani de închisoare. 

Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”
Recomandări
Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”

Curtea de Apel îl invocă pe „Grenadă”, el însuși inculpat și apoi condamnat la 7 ani de închisoare în dosar, nu ca pe un element pitoresc. Ci ca pe o expresie, cum spun judecătorii, a „imposturii și corupției”.

Cristian Stanca, zis „Grenadă”, a fost înaintat, la ordinul lui Sorin Oprescu, din poziția de șofer la cea de referent la Administrația Cimitirelor și Crematoriilor Umane. Apoi, printr-un concurs aranjat, unde a fost singurul candidat, „Grenadă” a devenit „inspector de specialitate”. Motivul era, afirmă judecătorii în motivare, unul singur: ca el să poată supraveghea contractele din care ieșea mita. Dar bineînțeles că „Grenadă” începuse să aibă și inițiative. Iar la un moment dat, „i-a raportat primarului general că au fost luate măsuri pentru deszăpezirea aleilor din cimitire, intervenție privită cu uimire și nelămurire de către inculpatul Oprescu Sorin – Mircea”, se arată în aceeași motivare. 

Unul dintre mijloacele de menținere a corupției constă în cultivarea și promovarea incompetenței profesionale.

Curtea de Apel București:

„Grenadă”, un apropiat al lui Sile Cămătaru

Am scăpat de Ciolacu și Iohannis, am dat de Ciolacu și Iohannis
Recomandări
Am scăpat de Ciolacu și Iohannis, am dat de Ciolacu și Iohannis

La sfârșitul lui august 2015, cu câteva zile înainte ca Oprescu să fie prins în flagrant luând mită și arestat, „Grenadă” se văita că e urmărit tot timpul de o mașină. Chiar și primarul Capitalei știa de asta. Discuția dintre Sorin Oprescu și Bogdan Popa, director din Primărie și organizatorul rețelei infracționale de la Mogoșoaia și Cimitire, a fost înregistrată de anchetatori. „Și-a aruncat telefonul, deci probabil e vreo chestie…”, mărturisea Oprescu, îngrijorat. La momentul respectiv, Popa colabora cu anchetatorii DNA și avea tehnică de înregistrare asupra lui.

Așa au aflat procurorii cum Oprescu i se confesa lui Popa, spunându-i că „din discuțiile cu o altă persoană, reiese că problemele lui „Grenadă” i se trag de la prietenia lui cu „Sile”. Era vorba de Sile Cămătaru.

„Grenadă”: „Du-i 25 lu șefu”

După întrevederea pe care a avut-o cu Oprescu, Popa s-a oferit să se întâlnească el cu „Grenadă”, la spălătoria auto pe care acesta o deținea. Momentul în care cei doi vorbesc despre o mită de 60.000 de euro, care trebuia împărțită, a fost înregistrat de anchetatori. 

Bogdan Popa: Au venit ăștia… Au adus 60. 
„Grenadă”: Cine?

Bogdan Popa: Piticii! Teo cu ăștia. Cum facem cu ăștia?
„Grenadă”: Dacă tu nu ai… dacă știi sigur că nu ai (filaj – n.r.), te duci tu cu ei. Ce să facem? Să-i duci lu șefu… dar nu mai pot eu să merg la șefu! Eu nu mai pot să merg la șefu acuma! (n.r. – Pentru că știa că este filat). De-aia nici cu tine nu prea am vrut, că nu știu pentru ce… E posibil să fie după chestia aia cu Sile… Ăsta stătea toată ziua pe aici, Sile. Eu știu ce-o fi făcut pe la cimitire! De-aia nu am vrut să-i iau legătura.  

România a fost condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro oligarhului rus care a fost proprietar al RAFO Onești
Recomandări
România a fost condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro oligarhului rus care a fost proprietar al RAFO Onești

În continuare, se arată în motivarea Curții de Apel București, „Grenadă” susține că s-a interesat și că „filajul este de la „Capitală”, nu e de la DNA”. Întreabă apoi dacă „ăia” au adus banii, iar Popa confirmă. Întreabă încă o dată despre ce sumă este vorba, iar Popa repetă – 60.

„Grenadă”: 60… Păi… lu șefu cât îi dăm? 
Bogdan Popa: Nu știu! Zi tu!

„Grenadă”: Hai cu… 20-25, cam atât să…
Bogdan Popa: Nu știu.

„Grenadă”: 25. Du-i 25 lu șefu…
Bogdan Popa: Și restul?

În acel moment, „Grenadă” a arătat cu mâna către Popa și către el însuși, cerându-i interlocutorului să-i trimită 5.000 (de euro – n.r.) și lui și asigurându-l că „pare totuși sigur că filajul nu este legat de ei”. Adică nu ar fi fost legat de afacerile din Primăria Capitalei. 

Practic, „Grenadă” și Popa îi dădeau uneori lui Oprescu mai puțin decât îi era destinat „Barosanului”, cum îl numeau pe primar. Și împărțeau ei doi diferența. 

Spre finalul discuției, notează magistrații, Popa i-a cerut lui „Grenadă” să-i transmită el șefului, să se ocupe el, să stabilească când urmează să se vadă. 

Un om de la SRI l-a avertizat pe primar că „Grenadă” poate să fie monitorizat

După ce a fost arestat, Oprescu a declarat în fața judecătorului de drepturi și libertăți că, la începutul lunii septembrie 2015, „i-am spus lui Popa să nu mai vină cu Grenadă la Ciolpani, deoarece, cu 2-3 zile înainte, la mine în birou a venit domnul Sasu (Alexandru Sasu – n.r.) cu o rugăminte domestică, însoţit de un prieten ofițer SRI, care avea o rugăminte tot pentru o problemă domestică. L-am întrebat dacă ştie ceva de Grenadă, iar ofiţerul mi-a spus că acesta ar putea avea probleme şi să am grijă”.

Apare și „Bamse”, un alt colector de bani

„Grenadă” nu era singurul „colector de mită” pentru primar. Într-o declarație din noiembrie 2015, pe care Bogdan Popa a dat-o la DNA, acesta vorbește și de un anume „Bamse”, ca fiind băiatul de casă al lui Sorin Oprescu. 

„Bamse” culegea sume mari în euro pentru inculpat, „sume cuprinse între 15.000 euro şi 35.000 euro, cu titlu de mită.

Popa:

Audiat la proces ca martor, „Bamse” a declarat că-i cunoaşte pe Popa şi pe „Grenadă”, că este prieten din copilărie cu fiul lui Oprescu, dar că „nu înţelege ce înseamnă „om de casă”, pentru că are mamă, iar Sorin Oprescu a ajutat la creşterea şi dezvoltarea sa”. Nu a recunoscut niciodată că ar fi intermediat vreo mită pentru acesta. 

Judecătorii au apreciat că declarația lui „este afectată de părtinire, ținând cont de ajutorul, pe termen lung și în mod constant, pe care l-a primit de la Sorin Oprescu”.

Parandărătul de 10% al lui Oprescu se includea în valoarea contractului

Sistemul de mită de la Mogoșoaia fusese conceput de Popa, scriu judecătorii Curții de Apel în motivare. Oprescu a aflat și l-a trecut sub propriul control. Practic, de acum înainte, Popa livra și pentru el. 10% ajungea la primar, sumă care era calculată din momentul încheierii contractului. Practic, furnizorii știau că trebuie să supraevalueze cu încă 10%, pentru omul din fruntea instituției.

Unele firme nu mai livrau nimic, doar apăreau pe firul contractelor ca să întoarcă bani

Cum lanțul mitei se lungise, se ajunsese ca unele firme de pe circuit să nu mai presteze nimic, ci doar să întoarcă bani. „Din cuprinsul declarației martorei rezultă, pe de-o parte, că societatea în concret nu desfășura nicio activitate, alta decât primirea unor sume de bani în conturi și transferarea acestora mai departe, dar și faptul că inculpatul Albu Romeo era cel care controla în fapt comportamentul financiar al societății comerciale”. Albu, persoana de încredere a lui Bogdan Popa, era unul dintre oamenii din rețeaua care fura bani din Primărie. 

Totul devenise atât de complicat, încât activitatea oamenilor din rețea consta predominant în aranjamente, calcule de bani negri, transportul acestora și încercarea de a securiza circuitul șpăgii.

De pildă, Sorin Oprescu le cerea telefoanele celor din rețea care intrau la el în casă, „prefera banconte de 500 de euro”, ca tranzacțiile să fie cât mai puțin voluminoase, și achiziționase un aparat de bruiaj „Xcomm”, care a fost confiscat de procurori la percheziții. În plus, unii dintre cei care venea la el ca să-i dea bani urmau o rețetă preventivă, enunțată de primar: „Să se învârtă pe străduţe, pentru a verifica dacă este urmărit”. Iar mita continua să curgă. Continuarea, în următorul episod, pe Libertatea.

Episodul 1: „Oprescu și partenera de viață au spus în Grecia că judecătorii români le-au atacat viața privată. În România, DNA le-a găsit milioane nejustificate și judecătorii i-au confiscat iubitei o casă”. 

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
FANATIK.RO
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Observatornews.ro
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane
HOROSCOP
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI