„Azi am câștigat și cel de al treilea dosar făcut de către Inspecția Judiciară în care am fost sancționat de CSM (Consiliul Superior al Magistraturii, n.r.) cu excluderea din magistratură. S-a constatat de către curtea supremă că nu meritam excluderea, ci doar o reducere a salariului”, a scris Danileț, într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook.
Judecătorul a fost suspendat din funcție în data de 13 decembrie 2021, iar măsura încetează azi, odată cu decizia Curții, potrivit acestuia.
„Soluția de revenirea a mea în magistratură e definitivă. Mulțumesc colegilor judecători și procurori care m-au susținut financiar în această perioadă cruntă pentru mine! Mulțumesc prietenilor din mediul fizic și urmăritorilor din online care mi-au fost alături cu ieșiri publice și cu suport moral – a contat enorm!”, a mai scris Danileț.
Acesta a precizat că a fost reprezentat de avocata Nicoleta Popescu, din București, aceasta fiind a doua cauză în care îl reprezintă cu succes pe judecător.
Decizia Instanței Supreme este definitivă.
Toate procesele lui Danileț cu CSM au vizat excluderea acestuia din magistratură
Anterior, Cristi Danileţ a câştigat alte două procese cu CSM, având acelaşi obiect – excluderea din magistratură.
Astfel, în luna februarie 2023, Instanţa Supremă a anulat o decizie a CSM din mai 2022 prin care Danileţ a fost exclus din magistratură pe motiv că a desfăşurat activităţi politice prin două ONG-uri.
Concret, Danileţ a fost sancţionat pentru că ar fi făcut parte din două organizaţii nonguvernamentale, care au difuzat comunicate critice la adresa Guvernului.
Cristi Danileţ a mai fost exclus din magistratură de CSM în decembrie 2021 pentru manifestări pe care le-ar fi avut pe mai multe reţele de socializare.
Este vorba de două postări pe reţeaua de socializare TikTok, despre care Danileţ susţine că nu au legătură cu justiţia, ci se referă la viaţa privată.
Şi în acest caz, Danileţ a contestat decizia CSM în instanţă, având câştig de cauză la ICCJ.
Membrii CSM care l-au exclus pe Danileţ din magistratură şi-au terminat între timp mandatul, iar şeful Inspecţiei Judiciare, instituţia care a întocmit rapoartele de sancţionare, de asemenea a ieşit din sistem.
Foto: Hepta.ro