„La controlul de constituționalitate s-au găsit niște nereguli care trebuie corectate tot de Parlament; așadar, procedura legislativă se reia, dar numai cu privire la aceste chestiuni care, din nou, vor putea fi verificate de CCR”, a precizat el.

Potrivit judecătorului, când o lege este în fază finală la Parlament, Guvernul nu poate adopta un act normativ pe aceeași chestiune.

„O spune CCR prin decizia 1431/2010 www.ccr.ro/files/products/D1431_10.pdf, pentru că ar încălca principiul separației puterilor în stat și cel al cooperării loiale între puteri. Dacă Guvernul ar da o OUG, ea ar trebui supusă aprobării în Parlament, adică din nou să se discute chestiunile deja discutate în Parlament; după care se va putea ajunge din nou la CCR. Or, e ilogic să apelezi la o asemenea procedură, nouă, când tu ești pe final cu prima procedură”, afirmă Danileţ.


Intenţia social-democraţilor mai are o problemă, în opinia lui Cristi Danileţ. „OUG presupune „urgența”, generată de o „situație excepțională”. Or, zilele acestea nu s-a întâmplat nimic în România care să justifice o OUG: e aceeași stare juridică, socială și politică prezentă și în timpul aprobării proiectelor, și în timpul discutării în CCR, și ieri, și astăzi”.

Danileţ mai aminteşte că redactarea acestor coduri a costat statul român milioane de euro, plătiți din împrumut de la Banca Mondială.

„Ele au fost redactate de o comisie de specialiști alcătuită din profesori și practicieni; că apoi au trecut prin Parlament unde au suferit multiple modificări necesare, cel puțin teroretic, pentru îmbunătățirea proiectelor. Și, în nici cinci ani de la intrarea lor în vigoare deja le modificăm în mod substanțial?! Evident, ceva nu e cușer!”, a mai comentat Danileţ.

La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News