UPDATE ora 22:15: Avocatul lui Assange susține că fondatorul Wikileaks face obiectul unei ”persecuţii politice” din partea SUA

”Ameninţarea contra lui Julian Assange din motive politice şi persecuţia din partea Statelor Unite sunt mai vii ca niciodată. Aceasta este o evidentă persecuţie politică care a debutat exact odată cu publicarea masivă de către WikiLeaks în 2010 a telegramelor diplomatice şi a unor informaţii foarte grave”, a declarat Baltasar Garzon.

UPDATE ora 17:00: Judecătorul Michael Snow a declarat că va fi condamnat luna viitoare la Tribunalul Crown Southwark. El a spus că Assange a afișat „comportamentul unui narcisist care nu poate depăși interesul egoist”.

UPDATE ora 16:30: Julian Assange a fost găsit vinovat de Curtea de Justiţie din Londra de încălcarea termenilor eliberării pe cauţiune în anul 2012, după un ordin de extrădare în Suedia în baza unor acuzaţii de abuz sexual. El riscă 12 luni de închisoare.

UPDATE ora 15:55: Julian Assange a pledat nevinovat la acuzaţia că nu s-a predat în vederea unei extrădări în Suedia.

UPDATE ora 15:40: Assange a fost adus la tribunalul de la Westminster. Martorii spun că fondatorul WikiLeaks care purta un costum şi o bluză negre, citea calm o carte de Gore Vidal în timp ce-şi aştepta avocaţii.

Klaus Iohannis, ultimul mesaj de 1 Decembrie ca președinte: „Știu că am făcut greșeli, vă cer iertare”. Bilanțul celor 10 ani de mandat | VIDEO
Recomandări
Klaus Iohannis, ultimul mesaj de 1 Decembrie ca președinte: „Știu că am făcut greșeli, vă cer iertare”. Bilanțul celor 10 ani de mandat | VIDEO

UPDATE ora 15:20: Departamentul american de Justiție a confirmat că a emis o cerere de extrădare pentru Assange „în legătură cu o acuzație federală de conspirație la comiterea un atac cibernetic prin faptul că a acceptat să spargă parolele unui computer al guvernului american”.

Potrivit actului de inculpare, Assange este acuzat că a acceptat să-i ofere ajutor lui Chelsea Manning, fost analist al serviciilor de informaţii american, să obţină o parolă pentru a accesa mii de documente clasificate din domeniul apărării.

De asemenea, Departamentul american de Justiție transmite că Julian Assange riscă cinci ani de închisoare.

Assange a fost expulzat din ambasada Ecuadorului, unde a trăit din anul 2012, apoi a fost arestat de poliţia metropolitană din Londra. El a fost reţinut chiar în sediul Ambasadei Ecuadorului.

FOTO și VIDEO | Julian Assange a fost arestat! Fondatorul WikiLeaks a fost găsit vinovat de încălcarea termenilor eliberării pe cauţiune. Ce pedeapsă riscă

Julian Assange în duba poliției (Fotografie EPA)

FOTO și VIDEO | Julian Assange a fost arestat! Fondatorul WikiLeaks a fost găsit vinovat de încălcarea termenilor eliberării pe cauţiune. Ce pedeapsă riscă

Fondatorul WikiLeaks a fost reținut de poliția britanică (foto EPA)

Imagini cu momentul arestării fondatorului WikiLeaks care a stat șapte ani în Ambasada Ecuadorului din Londra au fost difuzate de agenția rusă de presă Ruptly. 

Călin Georgescu a acordat un interviu celui mai vechi ziar britanic în casa de pe câmp a unui prieten din Izvorani și a spus din nou că Putin este un „patriot” | VIDEO
Recomandări
Călin Georgescu a acordat un interviu celui mai vechi ziar britanic în casa de pe câmp a unui prieten din Izvorani și a spus din nou că Putin este un „patriot” | VIDEO

 

UPDATE: 15:05: Premierul britanic Theresa May a dat o declarație, în fața deputaților din Camera Comunelor, cu privire la arestarea lui Julian Assange.

Sunt sigur că știrea din această dimineață că Poliția Metropolitană l-a arestat pe Julian Assange va fi primită bine. El a fost arestat pentru încălcarea cauțiunii după aproape șapte ani petrecuți în ambasada Ecuadoriană. De asemenea, Assange a fost arestat în legătură cu o cerere de extrădare din partea autorităților Statelor Unite. Aceasta este acum o chestiune juridică în fața instanțelor. Secretarul de stat va face o declarație pe această temă mai târziu, dar aș dori să mulțumesc Poliției Metropolitane pentru îndeplinirea sarcinilor cu un mare profesionalism și să salut cooperarea guvernului din Ecuador în aducerea acestei probleme la o rezoluție. Acest lucru arată că, în Regatul Unit, nimeni nu este mai presus de lege, a spus May.

UPDATE 14:51: Edward Snowden, fost consultant al NSA implicat într-un scandal de spionaj, a reacționat la arestarea lui Julian Assange în Londra,

El a precizat într-un mesaj pe Twitter că imaginile filmate în afara ambasadei Ecuadorului reprezintă un moment negru pentru libertatea presei.

„Imaginile cu ambasadorul Ecuadorului invitând poliţia secretă în ambasadă pentru a scoate cu forţa afară un editor de materiale jurnalistice – fie că acest lucru place sau nu – vor ajunge să intre în cărţile de istorie. Criticii lui Assange se pot bucura, însă aceasta este o zi tristă pentru libertatea presei”, a scris pe rețeaua de socializare fostul consultant al Agenţiei Naţionale de Securitate a SUA, care trăieşte în exil în Rusia.

Renumărarea voturilor: peste 50% din buletine au fost verificate. Care este situația în lupta pentru locul 2 la prezidențiale SURSE
Recomandări
Renumărarea voturilor: peste 50% din buletine au fost verificate. Care este situația în lupta pentru locul 2 la prezidențiale SURSE

UPDATE: 14:40: Rafael Correa, fostul președintele ecuadorian care i-a acordat azil politic lui Julian Assange, a condamnat cu fermitate decizia succesorului său, Lenin Moreno, pe care l-a numit cel mai mare trădător în istoria ecuadoriană și latinoamericană”.

UPDATE: 14:30: Scotland Yard a confirmat că Assange a fost arestat în baza unei cereri de extrădare primită de la autorităţile din SUA. El este acum în arestul poliţiei şi va fi adus cât mai repede cu putinţă în faţa unui magistrat, potrivit theguardian.com.

UPDATE: 14:00: Pamela Anderson, care l-a vizitat pe Assange la ambasadă, a condamnat arestarea fondatorului WikiLeaks.

Actrița despre care s-a spus că ar avea o relație cu Julian Assange a scris pe Twitter că este șocată de decizia Ecuadorului și cea a Marii Britanii.

UPDATE: 13:55: WikiLeaks susține, printr-un mesaj postat pe Twitter, că Julian Assage va fi extrădat în SUA, unde ar putea să fie judecat pentru divulgarea de informații clasificate din interiorul CIA.

UPDATE: 13:45: Dosarul de viol ar putea fi redeschis în Suedia, a anunţat avocatul uneia dintre presupusele victime ale lui Assange, potrivit AFP.

Procurorul general al Suediei a declarat că arestarea lui Assange este neașteptată și pentru guvernul de la Stockholm. „Nu știm deocamdată de ce a fost arestat. Urmărim evoluțiile în acest caz”, a spus Ingrid Isgren.

UPDATE: 13:40: Președintele Ecuadorului, Lenin Moreno, a explicat, într-un clip postat pe rețelele de socializare, decizia de retragere a dreptului de azil a lui Assange.

„Răbdarea noastră a ajuns la o limită. Domnul Assange a instalat echipamente electronice şi de bruiaj interzise, a blocat camerele de securitate ale ambasadei, s-a certat cu personalul de pază. A intrat în dosarele secrete ale ambasadei fără permisiuni.

Susţine că nu are Internet, deşi i-am oferit o conexiune, dar totuşi are un telefon mobil prin care comunică cu restul lumii”, a spus  Moreno, care a adăugat că i-a cerut Marii Britanii să garanteze că Assange nu va va fi extrădat într-o ţară unde ar putea fi torturat sau executat.

Secretarul de Stat la Ministerul de Interne al Marii Britanii, Sajid Javid, a confirmat arestarea fondatorului WikiLeaks: „Pot confirma că Julian Assange este acum în custodia poliției și urmează să răspundă pentru faptele sale. Aș dori să mulțumesc Ecuadorului pentru cooperare și poliției pentru profesionalism. Nimeni nu e deasupra legii”.

După reținerea lui Assange, WikiLeaks a transmis mai multe mesaj pe Twitter prin care acuză Ecuadorul că a acționat ilegal.

„Ecuadorul a pus capăt în mod ilicit azilului politic avut de Assange, încălcând legile internaționale. A fost arestat de poliția britanică în interiorul ambasadei Ecuadorului în urmă cu câteva minute”, a scris WikiLeaks, care a publicat un al doilea mesaj pe rețeaua de socializare.

„Julian Assange nu a ieșit din ambasadă. Ambasadorul Ecuadorului a invitat poliția britanică în ambasadă și a fost arestat imediat”, a mai scris WikiLeaks.

De asemenea, WikiLeaks susține că „actori puternici, incluzând CIA, au demarat un efort complex pentru a-l dezumaniza, delegitima şi închide” pe Julian Assange.


Platforma WikiLeaks a anunțat încă de acum câteva zile că acesta urmează să fie arestat, susținând că poliția britanică și reprezentanții Ecuadorului au ajuns la un acord în acest sens.

Julian Assange s-a refugiat în reprezentanța diplomatică, unde beneficia de protecție diplomatică, pentru a evita arestarea sa și extrădarea în Suedia, țară în care era vizat de o anchetă de abuz sexual.

Dosarul a fost abandonat, însă Assange a susținut întotdeauna că era de fapt un pretext pentru a fi expulzat în SUA, unde WikiLeaks se află în atenția autorităților americane, încă de la scurgerile de informații clasificate din interiorul CIA.

Arestarea lui Assange vine la doar câteva zile după ce președintele ecuadorian Lenin Moreno l-a acuzat pe Julian Assange că „a încălcat în mod repetat” termenii azilului politic.

„Dl. Assange a încălcat acordul pe care l-am încheiat cu el și cu avocatul său de prea multe ori”, a declarat Moreno, în urmă cu o săptămână.

Tensiunile dintre Quito și Assange au crescut după publicarea pe portalul InaPapers.org, care ar aparține Wikileaks, fotografii, înregistrări video și conversaţii private ale preşedintelui ecuadorian. Mai mult, InaPapers îl acuză liderul ecuadorian de corupție, fapte pe care acesta le neagă.

„Nu este vorba de faptul că nu poate vorbi și exprima liber, dar nu poate minți, cu atât mai mult să spargă conturi private sau numere de telefon”, a adăugat acesta.

În interviu, șeful țarii latino-americane nu l-a acuzat pe Assange că se află la originea „divulgării” acestor fotografii, însă Guvernul a apreciat că ele au fost difuzate de WikiLeaks.

 Foto: EPA 


VIDEO | Interviu cu comisarul european pentru Educație, Tibor Navracsics. Cum poate sistemul de învățământ să îi pregătească pe elevi pentru piața muncii actuală, nu pentru cea din trecut


 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
Știrileprotv.ro
Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
LIVE UPDATE Alegeri parlamentare 2024: Prezenţa la vot în timp real, sondaje, rezultate vot, exit poll, incidente. Câţi români au votat până acum
FANATIK.RO
LIVE UPDATE Alegeri parlamentare 2024: Prezenţa la vot în timp real, sondaje, rezultate vot, exit poll, incidente. Câţi români au votat până acum
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, presupune 12 meserii”
GSP.RO
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, presupune 12 meserii”
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Unica.ro
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Afacerea deschisă de Răzvan într-un sat uitat de lume din Mureş. Cum au ajuns produsele din Idicel şi pe masa regelui Charles: "Sunt comenzi multe în străinătate"
Observatornews.ro
Afacerea deschisă de Răzvan într-un sat uitat de lume din Mureş. Cum au ajuns produsele din Idicel şi pe masa regelui Charles: "Sunt comenzi multe în străinătate"
Horoscop 1 decembrie 2024. Peștii ar fi bine să își protejeze cât pot ei de bine imaginea de care se bucură la nivelul unui grup anume
HOROSCOP
Horoscop 1 decembrie 2024. Peștii ar fi bine să își protejeze cât pot ei de bine imaginea de care se bucură la nivelul unui grup anume

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI