Starea de sănătate a lui Assange este critică, susțin semnatarii scrisorii trimisă ministrului englez de interne iar aprecierile au fost făcute după observațiile privind starea lui de sănătate. Assange este deținut în închisoarea Belmarsh din sud-estul Londrei. Semnatarii scrisorii solicită mutarea lui Assange într-un spital universitar, potrivit The Guardian și Mediafax.
„Scriem această scrisoare deschisă, în calitate de medici, pentru a ne exprima îngrijorările legate de sănătatea fizică și mentală a lui Julian Assange”, au transmis cei 60 de specialiști în documentul ce conține 16 pagini. „Domnul Assange are nevoie urgentă de evaluare medicală de specialitate asupra stării sale de sănătate fizică și psihică”, au precizat medicii.
Solicitarea medicilor se bazează pe aprecierile făcute în urma „mărturiilor oculare sfâșietoare” efectuate la ultima apariție din fața instanței a lui Julian Aassange, pe 21 octombrie, și pe un raport realizat de specialistul ONU privind raportarea actelor de tortură, Nils Melzer, emis pe 1 noiembrie. Conform raportului realizat de expertul ONU, „expunerea continuă la arbitraj și abuz s-ar putea să îl coste în curând viața” pe Assange.
Apărătorii lui Assange provin din Statele Unite, Australia, Marea Britanie, Suedia, Italia, Germania, Sri Lanka și Polonia.
SUA cere extrădarea lui Assange, în vârstă de 48 de ani, sub acuzațiile încălcării Legii Spionajului, ce l-ar putea condamna la o sentință de până la 175 de ani într-o închisoare din Statele Unite.
Acuzatul a publicat documente clasificate de natură militară și diplomatică, în 2010, ce conțineau informații despre campaniile de bombardamente realizate de Statele Unite în Afganistan și Irak, care s-au dovedit a fi stânjenitoare pentru Washington.