Circa jumătate din teritoriul Ucrainei, ţară cu o suprafaţă de 603.700 de kilometri pătraţi în cadrul frontierelor sale recunoscute internaţional, este contaminat cu mine sau cu proiectile neexplodate, potrivit șefului guvernului de la Kiev.

„Apare o necesitate enormă de a demina teritoriul. Peste 300.000 de kilometri pătraţi din teritoriul Ucrainei sunt contaminaţi cu mine sau proiectile neexplodate”, a scris Şmihal pe Telegram.

Într-un interviu acordat Libertatea la începutul lunii aprilie, deputatul ucrainean Oleg Dunda a declarat că, înainte să se retragă, rușii au minat inclusiv terenurile frecventate de copii, cum ar fi locurile de joacă.

Pe 23 aprilie, şeful direcţiei umanitare a administraţiei militare regionale a capitalei Kiev, Oleksii Kuleba, a declarat că numai deminarea acestei regiuni întinse, de unde trupele ruse s-au retras la sfârşitul lunii martie şi începutul lui aprilie, va dura mai mulţi ani.

„A fost stabilit algoritmul de acţiune pentru reconstrucţia regiunii Kiev. Am avut lupte în 35 de comunităţi teritoriale, ori au fost ocupate”, spunea atunci responsabilul ucrainean. Acesta a subliniat că „este vorba despre un teritoriu imens care, în primul rând, trebuie inspectat şi curăţat de mine”, și a precizat că „dacă vorbim despre deminarea completă, considerăm că aceasta va dura ani”.

Fanta românească e mai scumpă și mai proastă decât cea din Italia: mai puțin suc de portocale, dar mai multe arome și coloranți | Experiment Libertatea
Recomandări
Fanta românească e mai scumpă și mai proastă decât cea din Italia: mai puțin suc de portocale, dar mai multe arome și coloranți | Experiment Libertatea

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?”  Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Neti Sandu a dezvăluit care va fi cea mai avantajată zodie în 2025. Va fi anul de grație al acestor nativi
FANATIK.RO
Neti Sandu a dezvăluit care va fi cea mai avantajată zodie în 2025. Va fi anul de grație al acestor nativi
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Cine ar fi, de fapt, noul iubit al Alexiei Eram, după despărțirea de Mario Fresh. Mama ei, Andreea Esca, i-ar fi dat deja "binecuvântarea" pentru noua relație!
Unica.ro
Cine ar fi, de fapt, noul iubit al Alexiei Eram, după despărțirea de Mario Fresh. Mama ei, Andreea Esca, i-ar fi dat deja "binecuvântarea" pentru noua relație!
Valuri record la mare, după trei zile de furtuni: 7,5 metri înălţime
Observatornews.ro
Valuri record la mare, după trei zile de furtuni: 7,5 metri înălţime
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână
HOROSCOP
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI