Impactul asupra orașului
Echipele Aquatim efectuau lucrări în cadrul proiectului CL12 – Execuție rețele de apă și canalizare Timișoara Nord – Lot 2. În timpul acestor operațiuni, s-a produs o avarie majoră care a afectat alimentarea cu apă în tot orașul.
Inițial, se estima că doar jumătate din oraș va fi afectat. Însă situația s-a dovedit mai gravă.
Aquatim a mobilizat toate echipele disponibile pentru a remedia avaria. Compania a estimat inițial că alimentarea cu apă în anumite părți ale orașului va fi reluată în jurul orei 22.00.
Detalii despre lucrările planificate
Lucrările care au dus la această situație critică erau programate să aibă loc între orele 1.00 și 23.00. Acestea implicau două conectări de conducte la intersecția străzilor Lorena și Gheorghe Adam.
„Lucrările fac parte din proiectul CL12 – Execuție rețele de apă și canalizare Timișoara Nord – Lot 2, iar pe durata lor se va întrerupe furnizarea apei pe strada Lorena – porțiunea dintre Aleea Pădurea Verde și Samuil Micu -, în timp ce presiunea va fi scăzută în Ghiroda și în zonele Modern, UMT, Ion Ionescu de la Brad, Lipovei, Aradului, Torontalului – inclusiv la Punctele Termice din aceste cartiere -, precum și la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș, Institutul de Boli Cardiovasculare și la firmele Continental, TRW, Linde Gaz și B.Braun”, a precizat compania Aquatim într-o postare pe Facebook.
Recomandări
Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”
Rezolvarea situației
În jurul orei 21.00, Aquatim a anunțat că avaria a fost izolată. Alimentarea cu apă a început să fie reluată treptat în oraș.
„Vă rugăm să o folosiți în scopuri menajere numai după limpezirea completă!”, a avertizat compania Aquatim.
În ce țară a fost introdus pentru prima dată dreptul de vot pentru femei?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care este cea mai mare democrație din lume după numărul de alegători?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
În ce țară europeană o dictatură de zeci de ani s-a prăbușit într-o singură zi, după ce tinerii soldați au ales să-și pună flori în arme, în loc de gloanțe?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Există țări unde votul este obligatoriu și se aplică sancțiuni pentru absenteism?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Exista o formă de „alegeri locale” în Evul Mediu european?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Adevarul.ro
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Elle.ro
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Observatornews.ro
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
HOROSCOP
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor