Miercuri, în timpul discursului său anual privind Starea Uniunii Europene, Jean Clude Junker a declarat, printre altele, că acceptarea României și a Bulgariei în spațiul Schengen este o necesitate și că acest lucru trebuie să se realizeze cât mai repede.

„Este timpul să aducem România și Bulgaria în spațiul Schengen. Și, întâmplător, Croația merită să devină membru deplin în spațiul Schengen de îndată ce toate criteriile sunt îndeplinite. Toate statele membre, cu excepția a două state membre, trebuie să adere la zona euro. Aceste state membre au nevoie de un instrument de sprijin pentru aderarea la euro”, a declarat Junker

Nu este prima dată când Junker își exprimă susținerea pentru aderarea României la Schengen, în luna mai, cu ocazia unei vizite la București, președintele CE spunând că până la momentul în care va prelua președinția Consiliului Uniunii Europene, în 2019, România nu va mai fi monitorizată prin Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV) în domeniul justiției și va fi parte a spațiului Schengen.


Citește și: REPORTAJ VIDEO / Cine împarte, parte își face: Deputații PSD au covor nou, roșu. E uriaș și costă peste 65.000 de lei


 
 

Urmărește-ne pe Google News