Jurnal de Budapesta, ziua a patra

Ploaia asta, ambitioasa si tupeista, a sapat temeinic in rezistenta noastra. Zorile luminoase si perfecte de pana ieri s-au transformat in dimineti posace si mohorate, Dunarea s-a mai involburat putin, numai oamenii au ramas aceiasi. Fericiti si linistiti in nepasarea lor.
Murati din belsug, ne-am plimbat ultima data pe Magheru, pardon, pe Racoczki, am mai trecut o data fluviul dinspre Buda spre Pesta, am urcat sus la cetate, ca sa coboram spre poduri cu funicularul. Am vazut ce n-am mai vazut nicaieri: o constructie ce aducea a biserica adapostind un cazinou. Ne-am zis ca se poate orice intr-un oras in care noaptea degaja o lumina care ar acoperi toata Romania, intr-o tara unde, vorba cuiva, cinstea e cinste si legea e lege. Si pentru ca a venit vorba de cinste, am luat prima si ultima „teapa”, romaneasca ce-i drept: am cumparat matriose de la un negustor roman cu multi dolari mai scump decat de la localnicul de la doua strazi distanta.
Meciul a venit pe nesimtite. Ne-am strecurat ca niste naluci spre stadion si am asteptat sa se intample ceea ce trebuia sa se intample. A plans cerul, dar parca si el s-a oprit putin din turnat. A vrut sa admire cateva opere de arta: Adi Ilie, Niculae, Sabau. Ploaia asta, ambitioasa si tupeista a sapat in rezistenta noastra. Sincer, nu ne mai pasa de nimic. Batusem rezistenta lor ce durase o vesnicie.

Urmărește-ne pe Google News